Furnizarea apei este întreruptă luni, 13.11.2023, între orele 08:30 - 15:00, pentru remedierea unei defecțiuni pe strada Nufărului. Străzi afectate: Horticolei (parțial), Spicului, Nufărului, Doboșari.

La finalul cantonamentului de 10 zile organizat la Fălticeni, lotul echipei Șomuz Fălticeni a susținut un nou joc de pregătire, în compania Forestei Suceava.

Meciul s-a jucat pe Stadionul „Areni”, sâmbătă, 30 iulie 2022.

Antrenorii Iulian Ionesi și Dorin Goian au utilizat toți jucătorii pe care îi au în pregătire.

Astfel, în prima repriză, la Șomuz au fost în teren: Iederan – Maganu, Nistor, Vitu, Chirilescu, Monah, Bejenar, Dănilă, Pitic, Cara, R. Ciobanu.

Dacă în urmă cu o săptămână, la Fălticeni, mingea nu a vrut să intre în poartă, de această dată s-au înscris 9 goluri. La pauză Foresta avea avantaj de 4 goluri (scor 5-1: Chika (2), Netbai (2), Samson și reușita lui Robert Ciobanu pentru Șomuz).

Foresta, după cum a arătat-o și scorul a dominat prima repriză, însă fălticenenenii au fost mult mai prezenți în joc în repriza secundă, când au reușit să înscrie alte 3 goluri prin Eduard Ciobanu și dubla lui Alexandru Savin.

La Șomuz au intrat, după pauză, Alecsandru, Antonesei, Grigoșița, Eduard Ciobanu, Văleanu, Cîrstean, Julei, Savin, Anton și Dîrțu.

„A fost un joc foarte ciudat pentru noi. Am aliniat două echipe diferite, la pauză rămânând în teren doar Chirilescu și Iederan. Țin să precizez că tot lotul de jucători a efectuat întreg cantonamentul (nu au fost accidentări ) iar pentru acest lucru vreau sa le mulțumesc colaboratorilor Florin Ailenei, Adrian Avrămia, Marius Lup și Matei Balean.

Robert Martin încă este în proces de recuperare după operația din iarnă. Atitudinea unora dintre jucătorii cu experiență m-a dezamăgit în prima repriză, ei părând că vor sa ajungă mai repede acasă după cele 10 zile de cantonament încheiate astăzi. În schimb, jucătorii intrați la pauză au înțeles că trebuie să ofere tot, în limita posibilităților fizice, ceea ce au făcut.

Scorul nu este important, dar atitudinea DA. Sunt convins că la ora primului joc oficial vom arăta bine din toate punctele de vedere.

Doresc să-i urez casă de piatră lui Ionuț Puianu, care se căsătorește în acest weekend, fiind învoit pentru acest meci. În final, aduc mulțumiri domnului primar pentru sprijinul acordat, conducerii clubului care face eforturi foarte mari pentru a avea toate condițiile (de pregătire, financiare), jucătorilor pentru atitudinea din cantonament și tuturor celor care sunt alături de această echipă!”, ne-a declarat antrenorul Iulian Ionesi.

Foto: Daniel Chidovăț (gazetasv.ro)

About Author

Descoperă mai multe la FĂLTICENI ONLINE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Descoperă mai multe la FĂLTICENI ONLINE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura