Furnizarea apei este întreruptă luni, 13.11.2023, între orele 08:30 - 15:00, pentru remedierea unei defecțiuni pe strada Nufărului. Străzi afectate: Horticolei (parțial), Spicului, Nufărului, Doboșari.

Două evenimente rutiere grave s-au produs pe raza județului Suceava, în cursul dimineții de miercuri, 10 august 2022.

În jurul orei 7, un autoturism s-a răsturnat pe partea carosabilă, în localitatea Ilișești.

În urma evenimentului un bărbat a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Au intervenit la fața locului pompierii militari ai Detașamentului Suceava cu modulul SMURD (autospecială pentru descarcerare și ambulanța SMURD B2) cu sprijinul unui echipaj SAJ.

Accidentul din această dimineață s-a produs la mai puțin de 24 de ore distanță de un alt eveniment rutier care a avut loc în Ilișești. Un motociclist a ajuns la spital în urma unei coliziuni între un autoturism și motocicleta pe care se afla bărbatul.

Al doilea accident rutier de miercuri, s-a produs în jurul orei 10, pe raza localității Vama. Un autoturism ieșit în afara părții carosabile, cauza producerii accidentului urmând să fie stabilită în urma cercetărilor la fața locului. Două persoane se aflau în mașină, iar conducătorul autovehiculului era încarcerat. Acesta din urmă a fost extras de către pompierii militari și predat ambulanței. Ambele persoane implicate în eveniment au fost transportate la spital.

Intervin pompierii militari ai Detașamentului Câmpulung cu modulul SMURD (autospecială pentru descarcerare și ambulanța SMURD B2) cu sprijinul unui echipaj SAJ.

About Author

ByB.P.