Persoanele cu vârsta de peste 60 de ani și cu venituri sub 2.000 de lei, dar şi beneficiarii de ajutor social vor primi pe cardul de energie suma de 1400 de lei, în două tranşe (700 de lei în februarie și încă 700 în septembrie).
Cu aceşti bani, populaţia va putea plăti februarie facturile la curent, gaze naturale sau începând cu data de 20 februarie.
Beneficiarii de sprijin pot utiliza ajutorul pentru plata facturilor la energie prin următoarele modalități:
Direct la poștaș;
La orice oficiu poștal din mediul urban sau la oficiul poștal în raza căruia își are domiciliul beneficiarul, în mediul rural;
Online, prin intermediul aplicației informatice pe care Poșta Română o pune la dispoziție.
Până pe 20 februarie, plata facturilor cu aceste carduri se va putea face și online, nu doar la oficiul poștal sau la poștaș, a anunţat Marcel Boloș, ministrul Investiţiilor și Proiectelor Europene
„Va exista un meniu special dedicat acestei operațiuni pe site-ul Poștei Române, beneficiarii cardurilor vor putea accesa acel link. Vor completa câteva date personale inclusiv numărul cardului, vor încărca documentele aferente, cele 3 documente, vorbim de actul de identitate, factura la utilități și cardul de energie și după aceea vor trimite informațiile către noi, iar noi în sistemele noastre vom procesa plata.”
Beneficiază de sprijin pentru plata facturilor la energie:
Pensionarii cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, precum și pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
Persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
Familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei;
Familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la venit minim garantat.
Venitul net per coabitant, la nivelul unui loc de consum, nu trebuie sa depaseasca 2.000 lei.