Sărbătoarea de Paște este una dintre cele mai importante sărbători din calendarul liturgic catolic. Paștele catolic are loc duminică, 9 aprilie, fiind sărbătorit de peste un miliard de oameni din întreaga lume.
Circa 100 de credincioși din Fălticeni și din localitățile învecinate au celebrat Învierea Domnului (celebrarea solemnă a Vigiliei Pascale), în seara zilei de sâmbătă, 8 aprilie 2023. Sujba a fost oficiată de preotul Ioan Păcurici în Biserica “Sfântul Anton de Padova”.
Înaintea slujbei, a avut loc Sfințirea focului nou, o tradiție importantă în cadrul sărbătorii de Paște catolice, care simbolizează lumina pe care Iisus Hristos a adus-o în lume prin Învierea Sa.
În zona Fălticeni sunt aproximativ 200 de credincioși care sărbătoresc Paștele catolic, în comunităţile romano-catolice din Fălticeni, Cornu Luncii şi Dumbrava.
Paștele se stabilește după echinocțiul de primăvară și luna plină, iar motivul pentru care Învierea Domnului nu are aceeași dată la catolici și ortodocși este legat de faptul că cele două biserici folosesc calendare diferite. Creștinii ortodocși vor celebra Paștele pe 16 aprilie.