Pastorala Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Praznicul Învierii Domnului

PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL,

PREACUCERNICULUI CLER ȘI DREPTMĂRITORILOR CREȘTINI
DIN ARHIEPISCOPIA SUCEVEI ȘI RĂDĂUȚILOR

Har, pace și ajutor de la preamilostivul Dumnezeu, iar de la noi arhierească binecuvântare!

Preacuvioși și preacucernici părinți, preacuvioase maici, iubiți credincioși și credincioase,

Hristos a înviat!

Realitatea istorică și eshatologică a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos este dovedită în primul rând de Sfintele Evanghelii, dar și de celelalte cărți ale Sfintei Scripturi, precum și de scrierile Sfinților Părinți.
Biserica nu ar fi putut lua ființă și nici nu ar fi rezistat până astăzi, dacă nu s-ar fi întemeiat pe acest adevăr al Învierii lui Hristos.
Deși critica raționalistă, în special cea din secolul al XIX-lea, a pus la îndoială istoricitatea și inspirația textului sfânt, cele relatate de Sfintele Evanghelii sunt de o veridicitate probată și confirmată de mulțimea martorilor aflați încă în viață în momentul în care au fost scrise.
Mărturia Sfintei Scripturi cu privire la Înviere începe cu anunțul profetic făcut de prorocii Vechiului Testament.
Profețiile mesianice abundă în Cartea Psalmilor, care capătă rezonanță în Noul Testament (a se vedea psalmii 2, 15, 21, 44, 68, 71, 110 ), dar și în cărțile prorocilor; capitolul 53 din cartea prorocului Isaia anticipează cu 700 de ani Pătimirile Mântuitorului, Pătimiri care nu se încheie în suferință, ci se glorifică prin Înviere: „Își va lungi viața”, spune Dumnezeu, prin gura prorocului Isaia (53, 10) – expresie care afirmă sensul unei vieți eterne.
În Noul Testament, cartea Faptele Sfinților Apostoli prezintă un buchet de cuvântări ținute de Sfântul Apostol Petru, după Învierea lui Hristos, în care este evidentă preocuparea apostolului de a asigura Învierii lui Hristos mărturia unei realități de netăgăduit.
De altfel, predica apostolilor, în complexitatea ei, este un mesaj pascal care începe chiar din ziua Cincizecimii. Sfântul Apostol Petru, în predica sa din ziua Pogorârii Duhului Sfânt, pornește tocmai de la psalmii lui David pentru a le vorbi ascultătorilor, înaintea sinedriului, despre Învierea lui Hristos (Faptele Sfinților Apostoli 2, 22-35; 3, 14; 4, 10). La fel va face și Sfântul Arhidiacon Ștefan, numai că el va adăuga și alte relatări vechi-testamentare; diaconul Filip lămurește scripturile famenului din Etiopia (Faptele Sfinților Apostoli 8, 35, 37); iar mai târziu, Sfântul Apostol Pavel arată că predica Evangheliei nu poate avea în centrul ei decât Învierea lui Hristos, despre care El Însuși, în repetate rânduri, le-a vorbit apostolilor (a se vedea: Matei 17, 22-23; Marcu 8, 31; 9, 31; 10, 33-34; Luca 9, 22).
Interesant este faptul că, pentru a se convinge că Iisus este Mesia, cărturarii și fariseii Îi cer „semn”, iar El le arată „semnul lui Iona”, întărind: „Precum a fost Iona în pântecele chitului trei zile și trei nopți, așa va fi și Fiul Omului în inima pământului trei zile și trei nopți” (Matei 12, 39-40; 16, 4; Luca 11, 29).
După incidentul de la Templu, când negustorii și zarafii au fost scoși în afara lui, iudeii I-au cerut „semn”, pentru a-i convinge de autoritatea care Îl îndreptățește să facă ceea ce făcea; Iisus le-a răspuns tot cu referire la Învierea Sa care Îi va confirma dumnezeirea: „Dărâmați templul acesta și în trei zile îl voi ridica […]. Iar El vorbea despre templul trupului Său. Deci, când S-a sculat din morți, ucenicii Lui și-au adus aminte că aceasta o spusese și au crezut Scripturii și cuvântului pe care îl spusese Iisus” (Ioan 2, 19, 21-22).
De altfel, acest adevăr a fost tăinuit și în unele parabole. De exemplu, Parabola bobului de grâu este o referire la Învierea Sa: „Adevărat, adevărat zic vouă că dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă” (Ioan 12, 24). În același sens vorbește și Sfântul Apostol Pavel, pentru a dovedi realitatea Învierii lui Hristos, respectiv a învierii noastre (1 Corinteni 15, 35-38).