Întreruperea furnizării apei în Fălticeni: vineri, 22.09.2023, între orele 08:00 – 15:00, pentru realizarea unui branșament pe str. Ana Ipătescu. Vor fi afectaţi consumatorii de pe strada Ana Ipătescu (parțial), Muncii, Plt. Iordache. Unități: Magazin ”Roxana”.

Primăria Municipiului Fălticeni pregătește o serie de evenimente și activități pline de bucurie și entuziasm pentru copiii orașului în cadrul Zilei Copilului, oferindu-le astfel o zi specială pe măsura așteptărilor lor.

Joi, 1 iunie, începând cu ora 10:00, copiii sunt așteptați pe platoul din fața Primăriei pentru a participa, alături de voluntarii Grupului Local de Tineret “Aripi în Europa”, la concursurile numite “Jocurile copilăriei”. În cazul în care vremea nu va fi favorabilă (în cazul în care va ploua), copiii se vor întâlni cu voluntarii în sala de sport a Colegiului Tehnic “Mihai Băcescu”.

În aceeași dimineață, începând cu ora 09:00, Biblioteca Municipală “Eugen Lovinescu” îi așteaptă pe cei mici cu expoziția de carte intitulată “Tolba cu povești”.

Pe parcursul după-amiezii, de la ora 15:00, distracția se va muta în Parcul “Nada Florilor”, mai exact pe pontonul de la iaz. Aici va avea loc a șaptea ediție a spectacolului “Ai și tu talent”. Seara, de la ora 18:00, copiii vor fi invitați la o discotecă în aer liber.

Toţi copiii care vor participa la activităţile organizate în această zi vor fi răsplătiţi cu dulciuri din partea Primăriei Fălticeni.

About Author

%d blogeri au apreciat: