Întreruperea furnizării apei în Fălticeni: vineri, 22.09.2023, între orele 08:00 – 15:00, pentru realizarea unui branșament pe str. Ana Ipătescu. Vor fi afectaţi consumatorii de pe strada Ana Ipătescu (parțial), Muncii, Plt. Iordache. Unități: Magazin ”Roxana”.

La finalul primei săptămâni de pregătire, echipa locală de fotbal Șomuz Fălticeni a disputat un joc amical în compania echipei recent înscrise în Liga a 4-a suceveană, Șoimii Gura Humorului.

Antrenorul Daniel Stoica și-a concentrat atenția pe mai mulți tineri jucători veniți în probe de la echipe din Piatra Neamț, Bacău și Vaslui, dorind să formeze o echipă competitivă pentru noua ediție de campionat. Cu ambiția de a pune probleme competitoarelor, Stoica va conta pe entuziasmul și energia jucătorilor tineri, dar și pe experiența celor care s-au alăturat lotului în această vară. Spectacolul sportiv și creșterea jucătorilor tineri vor fi principalele obiective ale echipei Șomuz Fălticeni.

Echipa din Gura Humorului a avut un început de joc mai bun și a reușit să marcheze de două ori în primul sfert de oră. Jucătorii Șomuzului au dominat apoi jocul și au  întors scorul până la finalul primei reprize marcând alte trei goluri în repriya a doua.

GALERIE FOTO

Antrenorii Daniel Stoica și Adrian Avrămia au începutul jocul în următoarea componență: Toma – Asibey, Nwodu, Coajă, Plămadă, Julei, Sahlean, Ungurianu, Savin, Ciobanu, Stoian.  Repriza a doua:  Ederan – Maganu, Nwodu, Asibey, Maftei, Sahlean, Ungurianu, Pîntea, Istrate, Mihăescu, Stoian.

Marcatori: Julei (20), Savin (33), Sahlean (35),  Pîntea (65), Plămadă (73), Istrate (81) / Simerea (5), Costan (15)

Șomuz Fălticeni își va continua pregătirea , cu antrenamente zilnice, pe stadionul “Constantin Jamaischi”.  

About Author

By B.P.

%d blogeri au apreciat: