Întreruperea furnizării apei în Fălticeni: vineri, 22.09.2023, între orele 08:00 – 15:00, pentru realizarea unui branșament pe str. Ana Ipătescu. Vor fi afectaţi consumatorii de pe strada Ana Ipătescu (parțial), Muncii, Plt. Iordache. Unități: Magazin ”Roxana”.

În perioada 20-28 iulie 2023, polițiștii din Biroul Siguranță Școlară și cei ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat activități preventive în taberele școlare din localitățile sucevene: Dorna Arini, Mănăstirea Humorului și Frasin, în cadrul Campaniei pentru prevenirea cyberbullyingului și conștientizarea riscurilor, vulnerabilităților și consecințelor privind infracțiunea de violare a vieții private.

Polițiștii au interacționat cu copiii și tinerii prezenți în tabere și le-au explicat implicațiile cyberbullyingului, efectele acestuia asupra victimelor, precum și reguli de prevenire pentru a evita astfel de situații neplăcute în mediul online. De asemenea, s-a acordat atenție aspectelor privind siguranța circulației pe drumurile publice, în calitate de pietoni, bicicliști sau mopediști, și regulilor de prevenire a victimizării în accidente rutiere.

În cadrul întâlnirilor, elevilor le-a fost prezentat și atelierul mobil din dotarea Serviciului Rutier, iar aceștia au primit materiale informative cu caracter preventiv, menite să îi ajute să identifice și să evite riscurile din mediul online și din viața cotidiană.

Reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Suceava s-au alăturat polițiștilor și au prezentat elevilor aspecte legate de riscurile consumului de alcool, tutun sau droguri, contribuind astfel la educarea și conștientizarea acestora în privința unui stil de viață sănătos.

În total, peste 300 de elevi și cadre didactice au beneficiat de aceste activități cu caracter informativ-preventiv, menite să le dezvolte abilități de a se proteja și de a acționa responsabil în diferite situații de risc.

Polițiștii au dorit să atragă atenția copiilor și tinerilor cu privire la următoarele reguli pentru prevenirea cyberbullyingului:

  • Evitarea postării de informații personale precum adresa, numărul de telefon sau locul școlii;
  • Abținerea de la distribuirea de fotografii sau filmulețe care i-ar putea pune în situații jenante sau vulnerabile;
  • Neîmpărtășirea parolelor conturilor cu nimeni, nici măcar cu prietenii apropiați;
  • Abținerea de la răspunsurile la mesaje în momente de nervozitate sau supărare, pentru a nu alimenta hărțuirea online;
  • Deconectarea din mediul online pentru o perioadă atunci când sunt deranjați sau intimidați de cineva;
  • Raportarea și blocarea persoanelor care îi deranjează sau hărțuiesc online.

În cazul în care devin victime ale cyberbullyingului, polițiștii le recomandă elevilor să vorbească cu un adult încredere, să salveze toate probele agresiunii și să nu accepte nicio formă de bullying/cyberbullying, deoarece fiecare astfel de acțiune trebuie tratată cu seriozitate și responsabilitate.

Activitățile informative și preventive vor continua pe întreaga perioadă a vacanței de vară, în taberele școlare și școlile de vară din diferite localități ale județului Suceava, având drept public țintă elevii din învățământul preuniversitar.

About Author

%d blogeri au apreciat: