Cântăreața româncă de trap Erika Isac a lansat săptămâna trecută o piesă intitulată „Macarena”, în care vorbește despre violența împotriva femeilor și despre atitudinile misogine din societate.
Piesa a devenit virală pentru mesajul transmis cu o franchețe despre care mulți spun că îl face prea vulgar. Despre reacțiile publicului românesc, în mare divizat între reproșurile bărbaților și susținerea femeilor, scrie G4Media.
Isac a atras atenția asupra lucrurilor prin care trec multe românce. Doar în 2023, au fost înregistrate 100.000 de cazuri de violență domestică, majoritatea împotriva femeilor, scrie tot G4Media.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției, într-un răspuns pentru PressOne, în ultimii ani a crescut continuu numărul infracțiunilor de violență domestică înregistrate în România, iar infracțiunile de viol în care agresorul este membru de familie au crescut cu 71%.
Potrivit Eurobarometrului 449 din 2017, pe tema violenței de gen, 55% din români cred că violul este justificat în anumite situații. Majoritatea femeilor trăiesc cu frica că vor fi agresate fizic sau sexual, iar România este penultima din UE la egalitatea de gen.
Potrivit Centrului Filia, violența împotriva femeilor rămâne subraportată atât din pricina stigmei sociale, cât și din lipsa încrederii în autorități.
Te îndrum cu încredere spre mai multe articole scrise de Europa Liberă în trecut, pe subiectul violenței împotriva femeilor. Despre fățărnicia politicienilor în fața acestei probleme, despre omniprezența violenței împotriva femeilor în literatura română și despre cum vorbesc influencerii despre femei.
Tot la Europa Liberă, despre cât de răspândită este descurajarea femeilor care vor să-și reclame agresorii și despre cum ONG-urile sunt nevoite să compenseze multele neajunsuri ale statului, care oferă servicii doar la nivel declarativ.
Descoperă mai multe la F.ONLINE
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
