Incendiul care a avut loc în această după-amiază în zona cartierului Republicii din municipiul Fălticeni, a pus în alertă pompierii și locuitorii din zonă. Incendiul a fost anunțat în jurul orei 14. Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, la sosirea echipajelor de intervenție, ardeau generalizat două garaje. Exista riscul propagării flăcărilor la restul construcțiilor din apropiere, inclusiv la un bloc de locuințe.

Din cele două garaje, a ars în totalitate o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați, în timp ce alți 70 de metri pătrați s-au degradat în urma incendiului. În plus, au fost afectate bunuri depozitate în interiorul celor două garaje, inclusiv un autoturism. Flăcările au degradat și un alt autovehicul, precum și alte bunuri materiale.

Pompierii militari au intervenit prompt și au reușit să localizeze flăcările la timp, evitând astfel propagarea acestora la clădirile din apropiere, salvând astfel și bunurile aferente acestora. Potrivit primelor evaluări, incendiul a fost declanșat cel mai probabil din cauza jarului și a scânteilor purtate de vânt, provenite de la focul unui grătar.

În urma acestui incident nu s-au înregistrat victime, ne-a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava.

Sursa foto: ISU Suceava


Descoperă mai multe la F.ONLINE

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Descoperă mai multe la F.ONLINE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Descoperă mai multe la F.ONLINE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura