În această perioadă, sistemul educațional românesc este în plină efervescență, cu desfășurarea evaluărilor naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a. Cu peste 500.000 de elevi implicați, aceste evaluări reprezintă un barometru al calității învățământului din țară.
Pentru clasa a II-a, evaluarea competențelor fundamentale s-a desfășurat în perioada 13-17 mai, în timp ce pentru clasa a VI-a, probele vor avea loc pe 28 mai pentru Limbă și comunicare și pe 29 mai pentru Matematică și Științe ale Naturii.
Conform calendarului aprobat de Ministerul Educației, evaluarea națională la clasa a IV-a a debutat marți, 21 mai, cu proba la Limba Română. Subiectele au fost elaborate de către Centrul Național pentru Politici și Evaluare în Educație (CNPEE), urmând un format similar cu evaluările internaționale și impunând un nivel mediu de dificultate. Elevii au avut de rezolvat 15 cerințe pornind de la un text suport intitulat „Tara piticilor nepriceputi” (la testul nr.1), respectiv „Tara elfilor neindemanatici” (la testul nr.2), ambele adaptări după o povestire de Camelia Albu.
Următoarea probă, la matematică, este programată astăzi, 22 mai, iar elevii din partea minorităților naționale vor susține joi proba la limba maternă.
Un element de noutate important în acest an este utilizarea unei noi aplicații digitale pentru colectarea și valorificarea rezultatelor. Aceasta va asigura o colectare a datelor în condiții de siguranță și un control optimizat al calității, oferind în același timp acces rapid și flexibil la datele de evaluare pentru comisiile de evaluare.
Este important de menționat că rezultatele individuale obținute la aceste evaluări nu se afișează public și nu se înregistrează în catalogul clasei. Însă, rapoartele generate la nivelul unității de învățământ pe baza acestor rezultate furnizează argumente statistice esențiale pentru construirea măsurilor de valorificare a rezultatelor, atât la nivelul școlii, cât și pentru beneficiarii serviciilor educaționale.
Descoperă mai multe la F.ONLINE
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.