Fălticeni: 264 de locuri în grădinițe / 61 de locuri la creșă
Începând de luni, 27 mai 2024, părinții își pot înscrie copiii la creșe și grădinițe pentru anul școlar 2024-2025. Procesul de înscriere se desfășoară în trei etape: etapa I, etapa a II-a și etapa de ajustări, conform calendarului publicat în Monitorul Oficial. În prima etapă de înscriere, părinții pot depune cererile de înscriere până la data de 14 iunie 2024.
Conform metodologiei, părinții sau reprezentanții legali pot selecta până la trei opțiuni pe cererea-tip de înscriere. Prioritate au copiii de 4 ani (grupa mijlocie) și de 5 ani (grupa mare).
În municipiul Fălticeni funcţionează o creşă (inaugurată în toamna anului 2023), 4 grădiniţe cu program normal şi 3 grădiniţe cu program prelungit.
Sunt disponibile 264 de locuri în grădinițe (147 la program normal și 117 locuri la program prelungit) și 61 de locuri la creșă.
În această săptămână, cu ocazia evenimentului „Ziua porţilor deschise”, a fost dată în funcţiune noul sediu al Grădiniţei cu Program Normal „Voinicelul”, de pe strada Ion Dragoslav. Valoarea proiectului, realizat cu fonduri europene, se ridică la 6,4 milioande de lei, contribuția Primăriei Municipiului Fălticeni fiind de 2%. (FOTO)

Documente necesare pentru înscriere
Pentru înscrierea la grădiniță sunt necesare următoarele documente:
- Copie a certificatului de naștere al copilului
- Copie a actelor de identitate ale părinților/reprezentantului legal
- Adeverință de angajat pentru fiecare dintre părinți/reprezentantul legal sau adeverință privind perioada concediului de creștere și îngrijire copil
- Alte documente doveditoare relevante conform criteriilor de înscriere
La începutul anului școlar, trebuie adăugate:
- Adeverință de la medicul de familie care confirmă că copilul este sănătos clinic
- Aviz epidemiologic sau dovadă de vaccinare conform prevederilor Ministerului Sănătății
Etapele de înscriere
Etapa de reinscrieri (20 – 24 mai 2024): Reînscrierea copiilor care au frecventat unitatea de învățământ în anul curent și care vor continua în anul următor.
Etapa I de înscriere (27 mai – 14 iunie 2024):
- Colectarea cererilor: 27—31 mai 2024
- Procesarea cererilor: 3—12 iunie 2024
- Afisarea rezultatelor: 14 iunie 2024
Etapa a II-a de înscriere (17 iunie – 5 iulie 2024):
- Colectarea cererilor: 17—21 iunie 2024
- Procesarea cererilor: 24 iunie—4 iulie 2024
- Afisarea rezultatelor: 5 iulie 2024
Etapa de ajustări (19 – 29 august 2024): Această etapă este destinată copiilor care nu au fost înscriși în primele două etape sau care nu au participat anterior. Inscrierea se face pe baza procedurilor specifice elaborate de inspectoratele școlare.
Afisarea rezultatelor și a locurilor libere
Rezultatele și locurile libere vor fi afișate după fiecare etapă a înscrierilor, astfel încât părinții să poată vedea statusul înscrierii și locurile disponibile pentru copiii lor.
Înregistrarea în SIIIR
Introducerea în Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR) a tuturor copiilor înscriși pentru anul școlar 2024-2025 va fi finalizată până la 9 septembrie 2024.
Pentru mai multe informații și accesul la cererea-tip de înscriere, părinții sunt încurajați să consulte site-urile oficiale ale inspectoratelor școlare (ISJ Suceava).
Descoperă mai multe la FOnline
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
