Joi, 13 iunie, începând cu ora 12:00, în Fălticeni vor avea loc ceremonii solemne în memoria eroilor locali. Ceremoniile sunt dedicate celor care și-au dat viața pentru libertatea și valorile României.
Manifestările vor debuta cu oficierea unor slujbe religioase, urmate de depunerea de coroane de flori la Monumentul Eroilor din Piața „Nada Florilor” și la Cimitirul Eroilor din Parohia Grădini. Ceremoniile sunt organizate de Primăria Fălticeni, cu sprijinul parohiilor Învierea Domnului și Grădini, precum și al Școlii Militare de Subofițeri de Jandarmi Fălticeni.
La aceste evenimente vor participa reprezentanți ai instituțiilor publice locale și județene, parlamentari, membri ai partidelor politice, precum și reprezentanți ai unităților de învățământ din Fălticeni.
Într-un comunicat de presă transmis marți de Biroul de presă al Patriarhiei Române, se menționează că, de praznicul Înălțării Domnului, Ziua Eroilor, clopotele bisericilor ortodoxe din întreaga Patriarhie Română vor fi trase în semn de veșnică pomenire, prețuire și recunoștință față de eroii care s-au jertfit pentru libertatea poporului român, credința creștină și țară.
Descoperă mai multe la F.ONLINE
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.