În seara zilei de luni, 5 august, în jurul orei 17.45, un grav accident rutier s-a produs pe DN2, în localitatea Cumpărătura. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Suceava, în coliziune au fost implicate trei autoturisme și 12 persoane, dintre care 6 minori.

Pentru gestionarea optimă a situației, la nivelul județului Suceava s-a activat Planul Roșu de Intervenție. La fața locului au intervenit echipajele operative cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare, două ambulanțe SMURD, o autospecială pentru transport personal și victime multiple (ATPVM) și patru echipaje SAJ.

Toate persoanele implicate în accident erau conștiente la sosirea echipajelor de intervenție. Din cele 12 persoane, 11 au fost monitorizate medical, iar 9 dintre acestea (3 adulți și 6 minori) au necesitat transportul la spital pentru investigații suplimentare.

La ora 18:26, Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat.

Potrivit primelor date obținute de presa județeană de la fața locului, accidentul s-ar fi produs cel mai probabil din cauza neacordării de prioritate. Un șofer care venea dinspre Suceava ar fi virat stânga, spre drumul comunal, intrând în coliziune cu autoturismul care circula pe E85, dinspre Fălticeni, având prioritate. A treia mașină implicată era în staționare, șoferul așteptând să intre pe E85 dinspre Bosanci.

Condițiile exacte ale producerii accidentului vor fi anunțate după finalizarea anchetei polițiștilor rutieri.


Descoperă mai multe la F.ONLINE

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Descoperă mai multe la F.ONLINE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Descoperă mai multe la F.ONLINE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura