La sfârșitul lunii august, Eusebiu Prisacă de la secția de atletism a Clubului Sportiv Școlar (CSS) Nicu Gane Fălticeni a demonstrat încă o dată că este unul dintre cei mai promițători atleți ai generației sale. În cadrul competiției Balkan Athletics Games, desfășurată la Varna, Bulgaria, în perioada 31 august – 1 septembrie 2024, Eusebiu a reușit o performanță extraordinară, cucerind nu mai puțin de trei medalii de pe prima poziție a podiumului.
Acest rezultat vine ca o confirmare a talentului și muncii depuse de Eusebiu sub îndrumarea antrenorului său, profesorul Alin Findanis. În cadrul competiției, tânărul atlet a dominat probele de 60 de metri, 800 de metri și crosul de 600 de metri, reușind să urce pe prima treaptă a podiumului de fiecare dată.
„Sebi a arătat încă o dată determinare, hotărâre și un efort remarcabil, care nu poate fi trecut cu vederea. La fel ca anul trecut, el a demonstrat că este un adevărat campion”, a declarat profesorul Findanis pe pagina sa de Facebook, unde a felicitat și a mulțumit celor care sprijină echipa CSS Nicu Gane Fălticeni.
Performanțele lui Eusebiu Prisacă nu au trecut neobservate, iar sprijinul comunității a jucat un rol important în aceste reușite. Antrenorul Findanis a ținut să mulțumească în mod special primarului Cătălin Coman, lui Simos Ovidiu, Farmaciei Morpheus, Raitar și La Oiaga, pentru susținerea constantă.
Rezultatele de la Varna reconfirmă faptul că Eusebiu Prisaca este unul dintre cei mai promițători tineri atleți de la CSS Nicu Gane Fălticeni.








Descoperă mai multe la F.ONLINE
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.