Fenomenele meteorologice din județul Suceava au generat mai multe intervenții ale pompierilor militari. Pe raza localității Chiril, aceștia au acționat pentru tăierea și îndepărtarea unui arbore căzut pe carosabil, iar în municipiul Suceava, pe strada Tineretului, au intervenit pentru îndepărtarea unui arbore căzut peste un autoturism, avariindu-l. Tot pe aceeași stradă, echipele de salvatori au evacuat apa pluvială acumulată în subsolul unui bloc de locuințe. Pompierii au efectuat 18 misiuni de monitorizare în zonele cu risc de inundații din județ. A nins în zona de munte a județului Suceava, stratul de zăpadă depășind 10 centimetri în unele locuri.
La nivel național, duminică a început perioada de vreme extremă anunțată de ANM, cu ploi abundente în mai multe regiuni ale țării și intervenții rapide pentru prevenirea inundațiilor. În zonele montane, pe Transfăgărășan și la Bâlea Lac, a nins, iar în porturi activitatea a fost suspendată din cauza vântului puternic. În județele cu risc ridicat, în special Galați, autoritățile au evacuat preventiv câteva mii de persoane, codul roșu de inundații intrând în vigoare la miezul nopții.
De asemenea, România a fost afectată de o reducere bruscă a temperaturilor, care au scăzut cu până la 15 grade de la o zi la alta. În București, minimele au ajuns la 9 grade, iar vremea rece continuă. Pe lângă furtuni și ninsoare în septembrie, duminică au avut loc și trei cutremure de magnitudine mică, în Vrancea, Buzău și Brăila, cel mai puternic având 3,5 grade pe scara Richter.
Conform IGSU, până luni dimineață au fost evacuate preventiv 6.000 de persoane din 28 de localități, majoritatea din județul Galați. Raed Arafat, șeful DSU, a avertizat că cei care au refuzat evacuarea își asumă riscul de a nu putea fi ajutați dacă echipele de intervenție nu vor putea ajunge la ei.
Coduri meteorolofice actualizate
ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 30 septembrie, ora 10 – 01 octombrie, ora 10
Fenomene vizate: ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului
Zone afectate: Moldova, Dobrogea, estul Munteniei
În intervalul menționat, în Moldova, Dobrogea, estul Munteniei vor fi averse, iar mai ales prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp și izolat peste 50 l/mp.
Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 50…70 km/h.
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 30 septembrie, ora 10 – 01 octombrie, ora 10
Fenomene și zone vizate: ninsori și intensificări ale vântului la altitudini în general de peste 1700 m în Carpații Orientali și Meridionali
În Carpații Orientali și Meridionali, la altitudini în general de peste 1700 m, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, iar vântul va avea intensificări, cu viteze de 70…90 km/h.
ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 01 octombrie, ora 10 – 02 octombrie, ora 10
Fenomene vizate: intensificări ale vântului
Zone afectate: Moldova, Dobrogea, estul Munteniei
În intervalul menționat, în Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei și estul Munteniei, vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 50…70 km/h.
Descoperă mai multe la FOnline
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.