Luni, 21 octombrie 2024, credincioșii din Fălticeni au avut parte de un moment deosebit, odată cu primirea moaștelor Sfântului Ioan cel Nou, ocrotitor al Moldovei. Procesiunea, organizată de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, a adus racla cu cinstitele moaște în mai multe locații din oraș: Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, Spitalul Municipal Fălticeni și Mănăstirea „Sfântul Gheorghe” Buciumeni.

Delegația Arhiepiscopiei a fost condusă de Preasfințitul Damaschin Dorneanul. La Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, alături de preoții bisericii și cei din Protopopiatul Fălticeni, s-a aflat și primarul orașului, Cătălin Coman. Viceprimarul Constantin Bulaicon a fost prezent la Mănăstirea „Sfântul Gheorghe” Buciumeni.

Acest eveniment face parte dintr-o procesiune mai amplă, în care moaștele Sfântului Ioan cel Nou vor vizita, în zilele de 21 și 22 octombrie, parohiile și mănăstirile din cuprinsul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, în semn de recunoștință pentru ajutorul și mijlocirea rugăciunilor mucenicului înaintea lui Dumnezeu. Totodată, fiind Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor, racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou a fost purtată și la unitățile socio-medicale din județ.

Moaștele Sfântului Ioan cel Nou vor călători în întreaga Arhiepiscopie a Sucevei și Rădăuților în zilele de 21 și 22 octombrie 2024


Descoperă mai multe la F.ONLINE

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Descoperă mai multe la F.ONLINE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Descoperă mai multe la F.ONLINE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura