Militarii Detașamentului de pompieri Fălticeni, alături de lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Slatina, au intervenit, sâmbătă, 11 ianuarie 2025, pentru lichidarea unui incendiu care a afectat o gospodărie din satul Herla, comuna Slatina. Apelul la 112 a fost primit la ora 12:32, iar intervenția s-a finalizat la ora 13:40.
La sosirea echipajelor, flăcările cuprinseseră o construcție anexă, utilizată ca afumătorie improvizată, și se extinseseră la acoperișul bucătăriei de vară. Exista pericolul propagării incendiului la restul gospodăriei, incluzând adăpostul de animale și casa de locuit.
Incendiul a distrus construcția anexă pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați, afumătoria improvizată, produsele din carne aflate la prelucrare și acoperișul bucătăriei de vară pe 30 de metri pătrați. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar intervenția pompierilor a salvat restul bucătăriei de vară, adăpostul de animale și locuința cu bunurile aferente.
Cauza probabilă a incendiului a fost utilizarea nesupravegheată a afumătoriei improvizate.
Recomandări de la ISU Suceava pentru prevenirea incendiilor
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava reamintește cetățenilor importanța respectării unor reguli simple, dar esențiale, pentru a preveni astfel de incidente:
- Evitați utilizarea afumătoriilor improvizate sau amplasarea acestora în spații cu materiale combustibile (magazii, șuri, remize etc.).
- Construiți afumătoriile din materiale incombustibile, precum zidăria de cărămidă, și amplasați-le la o distanță sigură de clădiri.
- Asigurați supravegherea permanentă a afumătoriei pe durata funcționării acesteia.
- Preveniți scurgerea grăsimilor pe suprafețe fierbinți, care pot declanșa incendii.
Descoperă mai multe la F.ONLINE
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.