Un grav incident rutier s-a produs în seara zilei de marți, 21 ianuarie 2025, în jurul orei 22:00, pe DN2, la intrarea în municipiul Fălticeni dinspre localitatea Spătărești. O autocisternă încărcată cu 31.000 de litri de benzină s-a răsturnat în afara părții carosabile, declanșând o amplă intervenție a pompierilor militari.

La fața locului au intervenit de urgență două autospeciale de stingere, un modul SMURD și o autospecială CBRN pentru evaluarea riscurilor chimice. Din fericire, cele două persoane aflate în cabina capului tractor au primit îngrijiri medicale la fața locului, refuzând transportul la spital.

Măsuri de siguranță și transvazarea combustibilului

Pompierii militari au acționat pentru deconectarea bornelor de la bateriile de acumulatori, prevenind astfel orice posibilitate de incendiu. De asemenea, scurgerile minore de combustibil au fost oprite, iar zona a fost monitorizată atent până la finalizarea transvazării combustibilului într-o altă cisternă sosită la fața locului.

Operațiunea de transvazare s-a încheiat în această dimineaţă, în siguranță, în jurul orei 04:30. Cisterna a fost tractată de pe carosabil. Ulterior, echipele Societăţii de Drumuri Naţionale au intervenit pentru curățarea șoselei, astfel încât traficul să fie reluat în condiții de siguranță.

Trafic deviat pe rute alternative

Pentru desfășurarea optimă a operațiunilor de intervenție, traficul rutier pe DN2, între Spătărești și Fălticeni, a fost deviat temporar pe ruta alternativă DN2 (Spătărești) – DN2E – strada Plutonier Ghiniță Fălticeni, sub coordonarea echipajelor de poliție rutieră din cadrul IPJ Suceava și Poliției Municipiului Fălticeni.


Descoperă mai multe la FOnline

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Descoperă mai multe la FOnline

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Descoperă mai multe la FOnline

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura