Un elev al Școlii Militare de Subofițeri de Jandarmi „Petru Rareș” din Fălticeni a dat dovadă de curaj și responsabilitate, intervenind rapid pentru a limita consecințele unui incendiu izbucnit la un autoturism.

Incidentul s-a petrecut pe 28 februarie 2025, în jurul orei 16:50, în localitatea Vad, județul Neamț. Foca Ioan-Casian, aflat în drum spre casă, a observat un autovehicul cuprins de flăcări pe marginea carosabilului. Fără a sta pe gânduri, acesta a oprit imediat și, alături de alți participanți la trafic, a acționat pentru stingerea incendiului.

Prin mobilizarea celor prezenți, focul a fost lichidat înainte de sosirea echipajului de pompieri din cadrul ISU Neamț. Datorită reacției prompte, pagubele materiale au fost reduse, iar nicio persoană nu a fost rănită.

Elevul Foca Ioan-Casian își desfășoară în prezent stagiul de practică la Inspectoratul de Jandarmi Județean Neamț. Gestul său demonstrează spiritul civic și altruismul necesare în misiunile de zi cu zi ale unui jandarm.


Descoperă mai multe la FOnline

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Descoperă mai multe la FOnline

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Descoperă mai multe la FOnline

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura