Duminică, 27 aprilie 2025, în jurul orei 04:30, patrula din cadrul Secției de Poliție Rurală Preutești a oprit pentru control un autoturism care circula pe DJ 208, în comuna Preutești. La volan se afla o tânără de 22 de ani, din Tătăruși, județul Iași, care nu a putut prezenta niciun document de identitate.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat că femeia nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Testarea cu aparatul etilotest a indicat zero alcool în aerul expirat.

Totodată, polițiștii au descoperit că autoturismul avea inspecția tehnică periodică (ITP) expirată, motiv pentru care vehiculul a fost imobilizat.

Pe numele tinerei a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută de art. 335 alin. 1 din Codul Penal. Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Postului de Poliție Preutești, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.


Descoperă mai multe la FOnline

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Descoperă mai multe la FOnline

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Descoperă mai multe la FOnline

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura