Interpreta și profesoara Lenuța Rusu a fost onorată pentru activitatea sa educațională și creștină, în cadrul evenimentului „Învierea Domnului în satul românesc”.
Sâmbătă, 3 mai 2025, la Muzeul Satului Bucovinean din Suceava, a avut loc cea de-a III-a ediție a evenimentului eparhial „Învierea Domnului în satul românesc”, organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. Sărbătoarea a debutat cu Sfânta Liturghie în biserica de lemn cu hramul „Înălțarea Domnului”, iar în centrul atenției s-a aflat și omagierea femeilor care contribuie la păstrarea valorilor creștine și culturale.
Printre cele opt femei premiate pentru activitatea lor educațională și duhovnicească s-a aflat și interpreta de muzică populară Lenuța Rusu, profesor la Clubul Copiilor din Fălticeni, unde coordonează cercul de folclor. Pentru întreaga sa activitate în slujba copiilor și a valorilor tradiționale, aceasta a primit Ordinul Crucea Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava.
Într-un mesaj emoționant publicat pe pagina sa de socializare, Lenuța Rusu a vorbit despre sensul muncii cu copiii și bucuria de a transmite mai departe iubirea pentru cuvântul scris și cântat:
Nu m-am gândit niciodată că sunt o mamă creștină, deși da, am fost și sunt, atât acasă, cât și la școală. Peste 30 de ani de lucru cu copiii pe care mereu i-am iubit, și-mi place să cred că și ei mă iubesc. Sute de copii. Mă consider norocoasă că trăiesc în mijlocul lor, că îi pot privi în ochi și le pot auzi râsul. Mereu am iubit cuvântul scris și cuvântul cântat. Asta le-am transmis și lor ani și ani. E mult, e puțin? Ceea ce am făcut a izvorât din inimă, nu din dorința de a aduna recompense. Mereu am spus și repet că Dumnezeu lucrează prin oameni. Mereu am știut că Dumnezeu nu trebuie să se uite pe gaura cheii ca să ne cunoască sufletul. Și tot El, Bunul, ne scoate in cale oamenii potriviți. Iar astăzi, în biserica veche de 280 de ani, am privit cu atenție la mamele creștine. Una mai tânără dădea pruncului său să sugă. Stătea în genunchi cu pruncul la piept. Oare există ceva mai frumos? Mulțumesc pr. protopop Adrian Dulgheriu pentru lecția acestei zile atât de înălțătoare. Chiar dacă nu aveți pruncii voștri acasă, puteți fi mame creștine în școala aceea din sătucul îndepărtat, în spital veghind la căpătâiul cuiva, atunci când frământați pâinea sau mângâiați un obraz.
Evenimentul, organizat în ajunul Duminicii Femeilor Mironosițe, a adus împreună copiii și tinerii din centrele Ecclesia ale Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, fiind dedicat redescoperirii tradițiilor pascale și promovării modelelor autentice din comunitate.



Descoperă mai multe la F.ONLINE
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.