Nicușor Dan este noul președinte ales al României, după un scrutin marcat de o prezență ridicată la vot, de aproape 65%. În turul al doilea al alegerilor prezidențiale, peste 11,6 milioane de români s-au prezentat la urne – cu aproape două milioane mai mulți decât în primul tur.
Candidatul independent a fost votat de 6,16 milioane de alegători, obținând 53,60% din totalul voturilor exprimate. George Simion, candidatul AUR, a fost susținut de 5,33 milioane de alegători, adunând 46,40%. Cu un avans de peste 800.000 de voturi, Nicușor Dan a obținut o victorie clară și o revenire spectaculoasă, după scorul din primul tur.
În județul Suceava, însă, George Simion a fost preferatul majorității alegătorilor. Potrivit datelor centralizate din toate cele 564 de secții de votare, acesta a obținut 168.451 de voturi, echivalentul a 57,7% din voturile valabil exprimate. Nicușor Dan a fost votat de 123.477 de suceveni, obținând 42,3%.
În schimb, în municipiul Fălticeni, balanța s-a înclinat în favoarea lui Nicușor Dan. După numărarea voturilor din toate cele 20 de secții, acesta a obținut 6.408 voturi (51,96%), în timp ce George Simion a fost votat de 5.924 de alegători (48,04%). Este o schimbare notabilă față de primul tur, când Simion a fost primul clasat la Fălticeni, cu 39,68%, iar Dan se afla pe locul patru, cu 16,99%.
România a ales rațiunea. O decizie tăcută, dar fermă
Alegerile prezidențiale din 2025 au fost, poate, cele mai tensionate și polarizante din ultimii 30 de ani. Între două viziuni opuse – una ancorată în valorile europene, cealaltă orientată spre izolare și radicalism – românii au fost nevoiți să facă o alegere profund identitară.
Rezultatul final arată că, în ciuda valului de nemulțumire, neîncredere și furie care a alimentat discursurile suveraniste, România nu și-a pierdut direcția. Nicușor Dan, candidatul raționalului, al unui altfel de discurs, a reușit să coaguleze speranța și luciditatea unei societăți care încă mai crede în reguli, echilibru și continuitate.
Decizia celor peste șase milioane de alegători care l-au votat nu este un entuziasm orb, ci un vot de luciditate. Un vot care a spus „nu” instinctului de revoltă și „da” unui viitor greu, dar asumat, alături de Europa. România încă știe încotro vrea să meargă.
Descoperă mai multe la F.ONLINE
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.