Comunitatea din Fălticeni a adus joi, 29 mai 2025, un omagiu solemn eroilor neamului, în cadrul evenimentelor organizate cu ocazia Zilei Eroilor, sărbătorită, potrivit tradiției românești, în ziua Înălțării Domnului.

Ceremonia principală s-a desfășurat la Monumentul Eroilor din Piața „Nada Florilor”, unde a fost oficiată o slujbă religioasă și s-au depus coroane de flori în memoria celor căzuți pentru libertatea și unitatea României.

Evenimentul a fost organizat de Primăria Municipiului Fălticeni, în parteneriat cu instituții locale de învățământ, unități de cult și structuri militare (Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi, Detașamentul de Pompieri, Detașamentul de Jandarmi, Polița Municipală).

Momentul comemorativ a fost onorat de prezența doamnei Camelia Damian, subprefect al județului Suceava, și a domnului Nicolae Robu, vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, alături de reprezentanți ai administrației publice locale, ai școlilor și liceelor fălticenene, cadre militare și numeroși cetățeni.

O a doua parte a ceremoniei a avut loc la Cimitirul Eroilor din zona Grădini – Parohia „Sfinții Voievozi”, unde a fost oficiată o slujbă de pomenire și au fost depuse alte coroane de flori.

Evenimentul din acest an a subliniat încă o dată importanța memoriei colective și datoria generațiilor actuale de a păstra vie amintirea celor care și-au dat viața pentru idealurile națiunii române.

GALERIE FOTO EVENIMENT


Descoperă mai multe la F.ONLINE

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Descoperă mai multe la F.ONLINE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Descoperă mai multe la F.ONLINE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura