Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare nowcasting de tip Cod Galben pentru intervalul 3 iunie 2025, ora 14:40 – 15:30, valabilă pentru mai multe județe din nord-estul țării, printre care și Suceava.
Sunt prognozate averse torențiale cu acumulări de 20–25 l/mp, însoțite de descărcări electrice frecvente, intensificări ale vântului și posibilă grindină. În județul Suceava, printre localitățile vizate se numără Fălticeni, Dolhasca, Liteni, Preutești, Baia, Forăști, Râșca, Boroaia, Vadu Moldovei, Dolhești, Bogdănești, Drăgușeni și Fântâna Mare.
Cetățenii sunt sfătuiți să evite deplasările în intervalul avertizat, să ia măsuri de protejare a bunurilor și să se adăpostească în locuri sigure în cazul manifestărilor violente ale vremii.
Descoperă mai multe la FĂLTICENI ONLINE
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.