Asociația Fălticeni Cultural a dat startul înscrierilor pentru cea de-a XV-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Tineret „Grigore Vasiliu Birlic”, eveniment devenit deja o tradiție culturală la Fălticeni. Evenimentul va avea loc în perioada 25 – 31 august 2025.

Organizatorii așteaptă înregistrările spectacolelor de teatru, recitări de poezie sau monologuri din țară și străinătate, până pe 14 august 2025. Materialele video, în format DVD sau pe stick, pot fi trimise prin poștă la sediul Asociației Fălticeni Cultural sau online, la adresa de e-mail: asociatiafalticenicultural@yahoo.com.

Preselecția va avea loc între 4 și 14 august, iar rezultatele vor fi anunțate în perioada 15 – 20 august. În urma selecției, vor fi invitați la Fălticeni 8 trupe și 50 de tineri actori care vor concura în secțiunile teatru, monolog și recitare poezie.

Festivalul se adresează tinerilor cu vârste între 14 și 25 de ani (pentru trupele de teatru), respectiv 7–25 de ani (pentru monolog și poezie).

Evenimentul oferă diplome, trofee și premii în valoare totală de peste 10.000 de lei. Juriul este format din profesioniști ai teatrului românesc, iar spectacolele se vor desfășura la Centrul Cultural „Grigore Vasiliu Birlic” și Sala „Draga Olteanu Matei”.


Descoperă mai multe la F.ONLINE

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Descoperă mai multe la F.ONLINE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Descoperă mai multe la F.ONLINE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura