Ministerul Educației a selectat 1.500 de specialiști pentru a elabora noile programe școlare pentru liceu. Printre ei se află și profesorul Ioan Caulea, de la Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni, care va contribui la modernizarea programei la disciplina Logică.

Profesor din Fălticeni, în echipa de reformă curriculară

Ministerul Educației și Cercetării a aprobat componența grupurilor de lucru care vor elabora programele școlare pentru disciplinele obligatorii din liceu. Reforma curriculară vine după ce, pe 26 iunie 2025, au fost publicate noile planuri-cadru pentru liceu, prima schimbare structurală din ultimii 20 de ani.

Printre specialiștii cooptați se află și profesorul Ioan Caulea, de la Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni, selectat în grupul de lucru pentru disciplina Logică, parte a ariei socio-umane.

„Urmează să elaborăm noile programe școlare pentru liceu. Ultimele modificări au fost făcute în 1996, deci vorbim de documente cu aproape 30 de ani vechime. Din câte am fost informat, prin noiembrie ar trebui să fie gata, iar aplicarea lor este programată pentru anul școlar 2026-2027”, a precizat profesorul Caulea pentru Fălticeni Online.

O carieră academică solidă

Ioan Caulea are o activitate profesională vastă în domeniul socio-uman. Este metodist și membru al Consiliului Consultativ al ISJ Suceava, formator național și județean, evaluator de manuale și coautor de auxiliare pentru Bacalaureat. A participat ca membru în comisiile naționale ale olimpiadelor de specialitate și în grupurile de lucru pentru subiectele de Bacalaureat.

Profesorul fălticenean a coordonat elevi care au obținut premii la fazele naționale ale olimpiadelor de logică, filosofie, psihologie și științe socio-umane.

Ce aduce nou reforma curriculară

Conform Ministerului Educației, noile programe școlare vor fi aliniate la bune practici europene și internaționale. Se va ține cont de cel puțin trei modele din spațiul francofon, anglo-saxon și nordic.
25% din timpul de predare va fi rezervat pentru activități aplicative, de consolidare și remediere. Reforma are ca obiectiv sincronizarea curriculumului liceal cu cel gimnazial (reformat în 2016) și reducerea decalajelor din sistem.

Prima generație de elevi care va învăța după noile programe va fi cea care intră la liceu în septembrie 2026, iar Bacalaureatul din 2030 va fi susținut pe baza acestei structuri curriculare.

Aceasta este prima reformă curriculară majoră a liceului din ultimele două decenii. Publicarea noilor programe este prevăzută pentru noiembrie 2025, urmând ca ulterior să fie lansată licitația pentru manualele școlare.


Descoperă mai multe la FĂLTICENI ONLINE

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

By Fălticeni Online

Orașul nostru. Zi de zi

Descoperă mai multe la FĂLTICENI ONLINE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura