Municipiul Fălticeni și-a onorat sportivii și antrenorii de elită în cadrul unui eveniment festiv desfășurat la deschiderea celei de-a V-a ediții a proiectului cultural „Fălticeni – Mon Amour”, organizat de Rotary Club Fălticeni și Primăria Municipiului Fălticeni.

La sfârșitul lunii august, Consiliul Local Fălticeni a aprobat acordarea titlului de „Cetățean de onoare” și a Diplomei de excelență pentru performanțe remarcabile în natație, distincții care au fost înmânate acum de primarul Cătălin Coman.

Distincții pentru sportivi și antrenori

Titlul de Cetățean de onoare al Municipiului Fălticeni a fost conferit sportivelor Daria Măriuca Silișteanu și Aissia Claudia Prisecariu, dar și antrenorilor Marius-Andrei Pinticanu și Cristian-Luis Lăcătuș.

Diploma de excelență a ajuns la sportiva Tenciu Alecsia Maria, remarcată prin rezultate valoroase la competiții naționale și internaționale.

Campioni formați la Fălticeni

Toți acești sportivi au făcut primii pași în natație la ACS „Nada Florilor” Fălticeni, în cadrul Bazei de Agrement „Nada Florilor”. Prin muncă și determinare, au cucerit medalii la cele mai importante competiții europene și mondiale.

Daria Măriuca Silișteanu este campioană europeană de juniori, multiplă medaliată la Jocurile Central Europene și la Festivalul Olimpic al Tineretului European, iar în 2025 a devenit vicecampioană mondială la 100 metri spate.

Aissia Claudia Prisecariu, născută la Fălticeni, s-a impus la Campionatele Europene de Juniori, la Festivalul Olimpic al Tineretului European și la Cupa României. Ea este considerată una dintre marile speranțe ale natației românești.

Marius-Andrei Pinticanu și Cristian-Luis Lăcătuș au pregătit generații de sportivi la Fălticeni, iar astăzi activează la CS Dinamo București și în cadrul Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, fiind apreciați la nivel național pentru profesionalismul lor.

Alecsia Maria Tenciu s-a remarcat la competiții internaționale și a urcat pe podium la Jocurile Central Europene.

Prin acești sportivi și antrenori, Fălticeniul se regăsește pe harta natației europene și mondiale. Performanțele lor confirmă valoarea școlii de înot de la „Nada Florilor” și oferă comunității locale motive de mândrie și inspirație.

📹 Urmărește înregistrarea completă a festivității aici:


Descoperă mai multe la F.ONLINE

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Descoperă mai multe la F.ONLINE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Descoperă mai multe la F.ONLINE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura