Foto - Google

Un incident tensionat a avut loc joi seara, în jurul orei 23:00, pe raza municipiului Fălticeni. Agenți ai Poliției Municipiului Fălticeni, din cadrul Biroului de Ordine Publică, au încercat să oprească în trafic un autoturism înmatriculat în Germania, însă conducătorul auto a refuzat să se conformeze semnalelor acustice și luminoase ale autospecialei.

Șoferul a intrat cu viteză în parcarea magazinului Penny, unde a efectuat manevre de mers înapoi pentru a evita controlul. În ciuda somațiilor verbale repetate transmise prin megafon, acesta nu s-a supus, lovind ușor un stâlp de iluminat, fără a produce pagube materiale.

Pentru a-l opri, un agent de poliție a intervenit decisiv, spargând parbrizul și geamul lateral stânga față al mașinii cu bastonul telescopic, reușind să-l scoată forțat din autoturism. Conducătorul a fost imobilizat cu cătușe și dus la secție.

Verificările ulterioare au arătat că acesta nu deține permis de conducere, însă testarea cu aparatul etilotest a indicat 0 g/l alcool în aerul expirat. Poliția a deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis.


Descoperă mai multe la F.ONLINE

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Descoperă mai multe la F.ONLINE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Descoperă mai multe la F.ONLINE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura