Există oameni care nu părăsesc niciodată locurile din care au plecat. Se întorc mereu – prin amintiri, prin ecoul cuvintelor, prin gesturile celor care nu i-au uitat. Nicolae Labiș este unul dintre acești oameni ai destinului luminos, iar Fălticeniul este, fără îndoială, una dintre rădăcinile sale spirituale.
Sâmbătă, 11 octombrie 2025, la ora 10.00, orașul îi va aduce un omagiu poetului născut la Mălini, fost elev al Liceului „Nicu Gane”, prin dezvelirea bustului Nicolae Labiș în cartierul Maior Ioan, în vecinătatea Centrului Cultural „Grigore Vasiliu Birlic”. Este un proiect al Primăriei Municipiului Fălticeni, realizat în colaborare cu scriitorul Grigore Ilisei și cu sprijinul sculptorului Vladlen Babcinețchi, unul dintre artiștii reprezentativi ai școlii ieșene contemporane.
Vladlen Babcinețchi – născut în Republica Moldova, – este un creator cu un limbaj plastic distinct, a cărui operă se regăsește în Betleem, Ierusalim, Iași, Ovidiu, dar și în colecții private din Londra, Moscova, Innsbruck, Bangkok. Artistul a dăruit orașului bustul lui Labiș, o lucrare încărcată de simboluri și de finețe expresivă, un gest de generozitate culturală care va dăinui peste timp.
Pentru Fălticeni, acest moment nu este doar o ceremonie, ci restituirea unei prezențe. Labiș a fost elevul profesorului Vasile Gh. Popa, cel care i-a descoperit dragostea pentru folclor și i-a cultivat sensibilitatea artistică. „Labiș mi-a fost elev și prieten. Ca și alți elevi ai mei, a cules folclor. Spre deosebire de alții, cred că Labiș n-a cules la întâmplare, ci a selectat conform instinctului său artistic, fără greș”, scria profesorul Popa într-o scrisoare.
Din acei ani de formare la Fălticeni, poetul a păstrat limbajul viu al satului, dragostea pentru natură și pentru om, acea vibrație profundă care avea să se transforme mai târziu în poezia lui matură.
La aproape 90 de ani de la nașterea poetului (2 decembrie 1935 – 22 decembrie 1956), bustul lui Nicolae Labiș așezat la Fălticeni devine un semn de recunoștință, dar și un reper pentru generațiile tinere.
Fălticeniul, oraș al muzeelor și al scriitorilor, își îmbogățește astfel peisajul cultural cu o nouă prezență simbolică. În bronz și memorie, Labiș se întoarce „acasă” — acolo unde a învățat primele versuri, unde a înțeles frumusețea cuvântului românesc și unde, poate, s-a născut visul unei literaturi care nu moare.
Sâmbătă, 11 octombrie 2025, Primăria Municipiului Fălticeni organizează un dublu eveniment cultural dedicat memoriei poetului Nicolae Labiș și scriitorului Mihail Sadoveanu.
De la ora 10.00, va fi dezvelit bustul poetului Nicolae Labiș, amplasat în cartierul Maior Ioan, în vecinătatea Centrului Cultural „Grigore Vasiliu Birlic”. Manifestările vor continua la Casa Memorială „Mihail Sadoveanu”, de pe strada Ion Creangă, cu un moment dedicat celor 145 de ani de la nașterea scriitorului Mihail Sadoveanu care se vor împlini la începutul lunii noiembrie.
Sunt așteptați să participe oameni de cultură din județul Suceava și din alte zone ale țării, prezenți în aceste zile la Festivalul Național de Poezie „Nicolae Labiș”.


Descoperă mai multe la FĂLTICENI ONLINE
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.