Vasile Niculescu, pilotul Marii Uniri – Zborul care a schimbat destinul României

Un zbor istoric nu poate fi dat uitării cu una cu două. Însă mai presus de toate, nu trebuie uitați cei care au efectuat un astfel de zbor, care din păcate nu se regăsește în manualul de istorie. Facem referire aici despre zborul Marii Uniri, zborul de reușita căruia depindea destinul unei țări, al unei nații, al unui popor.

În anul 1918 Guvernul României se afla la Iași, și pentru a transmite documente de o importanță majoră în vederea realizării unirii României cu Transilvania, trebuia efectuat un zbor pe deasupra Carpaților, în plină iarnă, deoarece drumurile erau greu practicabile din cauza zăpezii și viscolului, și ar fi durat prea mult până ce acele documente ajungeau la destinație. Odată hotărârea luată cum că este mai sigură și mai rapidă calea aerului, din mulțimea de voluntari care ar fi vrut să plece în această misiune, a fost ales locotenentul Vasile Niculescu, datorită meritelor sale militare din timpul războiului, la care se adăuga și faptul că mai zburase pe acest traseu.

Locotenentul Vasile Niculescu, însoțit de căpitanul Victor Precup, a pornit de la Bacău spre Blaj (Câmpia Libertății) pilotând un avion Farman 40 (F40) cu nr. 3240, în data de 23 noiembrie 1918. Trebuie să descriu puțin condițiile în care au zburat cei doi temerari: avionul nu era unul de ultimă generație, ci era un avion cu carlinga deschisă, nedirijat de la sol, pilotul și căpitanul ajutându-se doar de o hartă militară și o busolă; în caz că se întâmpla ceva neprevăzut, nu aveau parașute, nici armament; de asemenea, ei au zburat pe deasupra Carpaților, la altitudinea de 2.600 m, unde temperaturile puteau ajunge și până la – 40 grade Celsius. De aceea, pentru a le fi protejată fața, li s-a aplicat un strat generos de parafină. Nu știu dacă vreun aviator al zilelor noastre s-ar încumeta să zboare iarna pe deasupra munților, cu un asemenea avion și în asemenea condiții.

Dar misiunea era una hotărâtoare, deoarece cei doi viteji transportau un sac cu manifeste ce au fost date din avion deasupra Blajului și a altor localități transilvănene și o geantă sigilată ce conținea trei documente foarte importante, printre care și scrisoarea prim-ministrului Ion I.C. Brătianu pentru Consiliul Național Român Central, în vederea unirii Transilvaniei cu România. Mesajul de unire ce venea din partea moldovenilor avea un rol hotărâtor în ceea ce privește convocarea Marii Adunări de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. Manifestele date din avion anunțau populația, din ordinul regelui Ferdinand I, că armata română a trecut Carpații, și că la nevoie, armata va apăra populația și îi va proteja bunurile. (Treceți, batalioane române, Carpații! / Ne-așteaptă izbânda, ne-așteaptă și frații, cum spune un cântec patriotic.)

Aterizând cu bine la Blaj, locotenentul Vasile Niculescu și căpitanul Victor Precup au fost impresionați de felul în care au fost întâmpinați de către mulțimea adunată, în ciuda vremii rele. Văzând tricolorul de pe avion, oamenii i-au înconjurat cu urale, le strângea mâna de bucurie. Fiind invitați la Palatul Mitropolitan pentru a preda actele, avionul a rămas în paza a opt soldați din Garda Națională ce aveau asupra lor și o mitralieră, și care se schimbau tot la opt ore. A doua zi la plecare au fost înconjurați iarăși de mulțime de oameni care și-au scris mesajele către Guvernul de la Iași pe aripile de pânză ale avionului. Zările răsunau de cântecele lor patriotice.

Acești oameni care au existat (nu sunt doar niște nume) au fost primii români care au trecut în Ardeal după semnarea păcii de la București (1918). Ei meritau cu prisosință decorarea cu Ordinul Mihai Viteazul, dar forurile supreme de atunci nu au conștientizat că acest zbor era de fapt prima legătură a Transilvaniei cu România. Păcat, mare păcat că nu au fost decorați, deoarece repet, au dus documentele vitale pentru realizarea Marii Uniri, în condiții mai mult decât vitrege.

Totuși, cine este acest Vasile Niculescu, și de ce m-am hotărât să-l ,,decorez’’ cu câteva rânduri modeste? În primul rând este un om. Și acest om s-a născut la Fălticeni (n. 21 nov. 1891). Școala primară a făcut-o la Fălticeni, remarcându-se la învățătură, de aceea învățătorul a insistat să fie dat la școală mai departe. Părinții au vrut să-l facă preot, deci Vasile Niculescu a urmat Seminarul teologic, pe care l-a absolvit în anul 1915, remarcându-se și acolo cu rezultatele sale și cu inteligența cu care era înzestrat. Visul său însă, care i-a marcat adolescența, a fost să zboare. Înrolându-se în armată, s-a înscris la școala de pilotaj de la Băneasa, împlinindu-și astfel visul mult dorit. Pe front este trimis la cerere, făcând parte dintr-o escadrilă de recunoaștere și bombardament ușor.

Moartea putea să-l ducă în lumea fără durere în două rânduri, însă nu a fost să fie așa: o dată i-a fost atacat avionul de un avion nemțesc și lovit în aripă, a doua oară a căzut prizonier la ruși, unde a stat o lună de zile, până ce a fost eliberat. Cariera militară i s-a încheiat în anul 1937, cu gradul de căpitan, când și-a dat demisia din armată și s-a retras la Rădăuți, trăind în anonimat, ca un modest ceasornicar, până la vârsta de 90 de ani.

Acesta a fost Vasile Niculescu. Ca o definiție, el a fost pilotul Marii Uniri. Ne mândrim cu faptul că s-a născut pe meleagurile noastre.