Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică, urmată de o avertizare Cod Galben, privind episoade de vreme severă care afectează o mare parte din țară, inclusiv județul Suceava, în intervalul 4–6 ianuarie.

Potrivit meteorologilor, până marți, 6 ianuarie, ora 10:00, sunt prognozate precipitații moderate cantitativ, cu acumulări de 10–30 l/mp, sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare. În zonele montane vor predomina ninsorile, iar stratul de zăpadă poate ajunge la 20–50 cm, în timp ce în zonele deluroase, Transilvania și Maramureș se vor depune 5–15 cm de zăpadă.

În Banat, Oltenia, Muntenia, dar și pe arii restrânse din Moldova, inclusiv zona Fălticeniului, sunt așteptate precipitații mixte, cu risc de polei și ghețuș. Vântul va avea intensificări mai ales la munte, cu rafale de 70–80 km/h, viscolind temporar ninsoarea.

Pentru ziua de luni, 5 ianuarie, ANM a emis și o avertizare meteorologică Cod Galben, valabilă până marți dimineață. În acest interval, vor predomina ninsorile în zonele montane, iar în Moldova, Transilvania, Maramureș și nordul Munteniei vor fi inițial ninsori și lapoviță, urmate de ploi, favorizând formarea poleiului. Local se va depune un strat nou de zăpadă, de 3–10 cm în zonele joase și 10–20 cm la munte.

Meteorologii atrag atenția că până vineri, 9 ianuarie, vor mai fi perioade cu precipitații în toate regiunile, iar local cantitățile de apă pot fi însemnate.

Autoritățile recomandă șoferilor să circule cu prudență, să își echipeze corespunzător autovehiculele pentru condiții de iarnă și să urmărească informările oficiale privind evoluția vremii.


Descoperă mai multe la F.ONLINE

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

One thought on “Vreme severă: ninsori, polei și vânt puternic, avertizează ANM”
  1. Cu impozitele plătite anul ăsta vom merge prin Fălticeni precum mergem vara ….

Comments are closed.

Descoperă mai multe la F.ONLINE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Descoperă mai multe la F.ONLINE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura