Judecătoria Fălticeni a admis, la data de 5 februarie 2026, propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni privind arestarea preventivă pentru 30 de zile a unui bărbat cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Potrivit comunicatului oficial, fapta a avut loc în noaptea de 2 februarie 2026, când inculpatul ar fi pătruns într-o încăpere cu destinația de uscător, situată la etajul al patrulea al unui bloc din municipiul Fălticeni, pe care a găsit-o neasigurată. Din interior ar fi sustras mai multe bunuri aparținând persoanei vătămate, prejudiciul fiind estimat la 2.100 de lei.
În motivarea solicitării arestării preventive, procurorii au avut în vedere perseverența infracțională a inculpatului, care a mai fost arestat preventiv de patru ori și a fost condamnat anterior pentru infracțiuni contra patrimoniului. De asemenea, s-a reținut faptul că acesta este cunoscut ca persoană recalcitrantă, consumatoare de alcool, cu un comportament infracțional început din minorat și continuat în prezent.
Anterior, bărbatul fusese reținut pentru 24 de ore de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni.
Reprezentanții Parchetului subliniază că punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurilor preventive nu înfrâng principiul prezumției de nevinovăție.
Descoperă mai multe la F.ONLINE
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.