Cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Tineret „Grigore Vasiliu Birlic” s-a încheiat cu Gala de premiere, desfășurată vineri, 21 august, la Fălticeni. După o săptămână de spectacole, întâlniri și evenimente culturale, juriul a desemnat câștigătorii competiției, atât la secțiunile individuale, cât și în concursul trupelor de teatru.
Gala a reunit pe scenă tinerii actori, îndrumătorii acestora, membrii juriului, organizatorii și invitații festivalului. Ediția din acest an a adus în competiție 11 trupe finaliste din București, Făgăraș, Panciu, Iași, Piatra Neamț, Botoșani și Fălticeni.
Evoluțiile concurenților au fost evaluate de juriul format din Gavril Pătru – președinte, Irina Rădulescu, Gloria Găitan, Gheorghe Balint, Lorette Enache și Alexandru Marin.
Gala a avut și momente artistice care au completat festivitatea de premiere. Cantautorul Puiu Crețu a adus în fața publicului cântecul și poezia, într-un recital de muzică folk primit cu căldură, care a completat atmosfera serii și a făcut legătura între principalele momente ale galei.
Un rol important în desfășurarea evenimentelor FITT Birlic 2026 l-a avut Ștefania Mihăilescu, prezentatoarea festivalului și gazda întâlnirilor cu publicul, a spectacolelor și a principalelor momente de pe scena festivalului. Cu naturalețe și energie, aceasta a însoțit programul ediției din acest an, iar vineri seara a prezentat Gala și festivitatea de premiere, asigurând legătura dintre momentele artistice, intervențiile invitaților și decernarea premiilor.
Premiile individuale
La secțiunea Monolog masculin, Premiul I i-a revenit lui Teodor Ionuț Crucianu, Premiul al II-lea lui Vlad Vasilescu, iar Premiul al III-lea lui David Palangă. Premiul special a fost acordat lui Andrei Bodnar.
La Monolog feminin, Premiul I a fost obținut de Anna Stan, Premiul al II-lea de Ana Zamfir, iar Premiul al III-lea de Sofia Hetel. Premiul special i-a revenit Inei Maria Toma.
Pentru interpretare, premiul pentru cel mai bun rol principal feminin a fost acordat Cristinei Oprea și Alexiei Frăsineanu, iar premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin – Smarandei Neamțu.
La categoria masculină, premiul pentru cel mai bun rol principal a fost acordat lui Ștefan Grigore și lui Gabriel Solcan, iar premiul pentru cel mai bun rol secundar masculin i-a revenit lui Matei Tănase.
Pentru regie, premiul a fost acordat lui Alexandru Matei.
Premiile speciale dedicate marilor actori
Premiul Președintelui juriului FITT Birlic a fost acordat Dianei Panaitescu.
Premiul „Vladimir Găitan”, oferit de fiica actorului, Gloria Găitan, a fost câștigat de Anastasia Robu, în timp ce Premiul „Dem Rădulescu”, acordat de fiica marelui actor, Irina Rădulescu, i-a revenit Biancăi Băiceanu.
Teatrul 7 București, câștigătorul Marelui Premiu
În competiția trupelor, Teatrul 7 București a câștigat Marele Premiu FITT Birlic 2026 și Trofeul Festivalului, pentru spectacolul „Dramma dell’Infinito”.
Premiul I a fost acordat Trupei Umbre București, pentru „Nunta Mută”, și Trupei „Ștefan Iordache” București, pentru „Ferma animalelor”.
Premiul al II-lea a revenit Trupei Victory of Art București, pentru „Apolodor”, și Trupei Chaplin București, pentru „Oscar și Tanti Roz”.
Premiul al III-lea a fost acordat Trupei Protha Panciu, pentru „We are stories”.
Juriul a oferit Premiul special Trupei ARTon – Școala „Aron Vodă” din Aroneanu, Iași, pentru spectacolul „În Țara făr-de-nțeles”.
Premiul pentru cea mai bună dramatizare a fost câștigat de Trupa de Teatru Antic Katharsis Botoșani, pentru „Fahrenheit 451”.
Teatrip Fălticeni, premiată pentru valorificarea patrimoniului
Trupa Teatrip Fălticeni, care a participat în competiție cu spectacolul „Brâncuși, clopotul măiastru”, a primit Premiul pentru valorificarea patrimoniului național prin teatru.
O mențiune specială a fost acordată Trupei ARTSIM Piatra Neamț, pentru spectacolul „Lumina dintre noi”.
Premii acordate de Asociația Fălticeni Cultural
În cadrul galei au fost recompensați și membri ai echipelor care au contribuit la organizarea evenimentelor.
Sara Boicu, coordonatoarea voluntarilor, a primit premiul pentru organizarea și coordonarea echipei de voluntari.
Cosmin Ștefan a fost premiat pentru organizarea și buna desfășurare a Draga International Film Fest, iar Ștefania Mihăilescu a primit o distincție pentru activitățile desfășurate în cadrul Asociației Fălticeni Cultural.
Premiile au fost înmânate de președintele Asociației Fălticeni Cultural, preotul Liviu Mihăilă.
„Unul dintre cele mai calitative festivaluri”
Președintele juriului, actorul Gavril Pătru, a apreciat nivelul artistic al ediției din acest an, subliniind evoluția festivalului și calitatea spectacolelor prezentate de tineri.
Acesta a remarcat că, în unele cazuri, diferența dintre spectacolele realizate de adolescenți și producțiile profesioniste devine tot mai greu de sesizat și a susținut ideea unei secțiuni dedicate școlilor de teatru pentru tineret în cadrul Festivalului Național de Teatru.
Pentru Fălticeni, ediția din 2026 a FITT Birlic a însemnat șapte zile în care teatrul, filmul, literatura, muzica și artele vizuale au ocupat spațiile culturale ale municipiului.
Fălticeni Online vă prezintă înregistrarea integrală a Galei de decernare a premiilor FITT Birlic 2026.
Descoperă mai multe la FĂLTICENI ONLINE
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.