Un urs a fost semnalat în municipiul Fălticeni în noaptea de vineri spre sâmbătă, 18 spre 19 septembrie. Animalul a ajuns într-o zonă locuită, în apropierea Spitalului Municipal Fălticeni, după ce fusese semnalat anterior pe raza localității Rădășeni.
Potrivit informațiilor transmise de Jandarmeria Suceava, intervenția autorităților a început în jurul orei 23:40, când jandarmii au verificat zona indicată din Rădășeni. Ursul nu a fost identificat la acel moment.
Pentru informarea și protejarea populației, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava a emis un mesaj RO-Alert, iar echipajele au desfășurat activități de patrulare preventivă, folosind mijloace acustice și luminoase.
Ursul a ajuns în Fălticeni
În jurul orei 01:30, o nouă sesizare a fost primită din municipiul Fălticeni. Animalul a fost semnalat într-o zonă de case din apropierea Spitalului Municipal, fiind indicată, potrivit informațiilor publicate local, mai întâi pe strada Ion Creangă, apoi pe strada Anton Holban.
Și în acest caz a fost emis un mesaj RO-Alert. Echipajele au intervenit pentru îndepărtarea animalului, folosind semnale acustice și luminoase, ursul fiind determinat să se deplaseze către zona extravilană.
Pentru monitorizarea situației a fost constituită o echipă operativă formată dintr-un reprezentant al unității administrativ-teritoriale și doi vânători din cadrul AJVPS Fălticeni. La intervenție au participat și lucrători ai ISU „Bucovina” Suceava.
Verificări la primele ore ale dimineții
În jurul orei 06:00, în urma unui nou apel la 112, jandarmii au verificat și patrulat din nou zona din Fălticeni în care fusese semnalat ursul. Animalul nu a mai fost observat.
Situația nu s-a încheiat însă aici. În jurul orei 10:00, prezența ursului a fost surprinsă de camerele de supraveghere ale unor locuitori din zona „Dumbrava Minunată”, animalul fiind observat în timp ce se deplasa către o zonă împădurită.
Autoritățile continuă monitorizarea zonei.
Recomandările autorităților
Jandarmeria Suceava le recomandă locuitorilor să manifeste prudență și să evite apropierea de animal.
În cazul în care ursul este observat:
- nu vă apropiați de animal;
- nu încercați să îl alungați;
- nu îl hrăniți;
- evitați zona în care a fost semnalat;
- sunați imediat la 112 pentru a anunța prezența acestuia.
Situația este în continuare monitorizată de autorități.
Descoperă mai multe la FĂLTICENI ONLINE
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.