Pompierii au intervenit cu cinci autospeciale de stingere pentru a împiedica extinderea flăcărilor la construcțiile învecinate. Un tânăr de 21 de ani, care prezenta o rană la brațul drept, a fost transportat la spital.

Un incendiu puternic a izbucnit marți seară, 27 octombrie, la o gospodărie din satul Brădățel, comuna Horodniceni. Flăcările au cuprins întreaga locuință, iar intervenția pompierilor a fost îngreunată de riscul ca focul să se extindă la construcțiile din apropiere.

Alarma s-a dat la ora 19:06, potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava.

La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Fălticeni, împreună cu lucrătorii serviciilor voluntare pentru situații de urgență din Cornu Luncii și Horodniceni. Echipajele au acționat cu cinci autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

Un tânăr de 21 de ani a ajuns la spital

În timpul intervenției, paramedicii SMURD au acordat primul ajutor unui tânăr în vârstă de 21 de ani, care prezenta o plagă la nivelul membrului superior drept. Acesta a fost transportat ulterior la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Casa și bunurile din interior au ars

Potrivit ISU Suceava, incendiul se manifesta generalizat la sosirea echipajelor. În urma acestuia, au ars locuința, pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați, și bunurile aflate în interior.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic generat de un coș de fum deteriorat, conform primelor informații furnizate de pompieri.


Descoperă mai multe la FĂLTICENI ONLINE

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la FĂLTICENI ONLINE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura