Veștile excelente continuă să vină de la Campionatul European de Înot pentru Juniori, desfășurat la München, în Germania. După aurul cucerit de Daria Silișteanu în proba de 50 metri spate, o altă sportivă din Fălticeni va lupta pentru o medalie continentală.
Aissia Prisecariu s-a calificat în finala probei de 200 metri spate, după o evoluție foarte bună în semifinale, unde a încheiat cursa cu al treilea timp. Performanța îi oferă șansa de a concura pentru podium în finala programată vineri, de la ora 20:00 (ora României).
Sportiva legitimată la CSM Constanța, dar pregătită la Fălticeni de antrenorul Andrei Pinticanu, confirmă astfel statutul de una dintre cele mai valoroase înotătoare ale generației sale și continuă tradiția rezultatelor de excepție ale natației fălticenene pe plan internațional.
România va avea încă o reprezentantă în finalele de vineri. Daria Asaftei și-a asigurat, la rândul ei, calificarea în ultimul act al probei de 200 metri bras, după o evoluție solidă în semifinale.
Pentru delegația României, ziua de vineri se anunță una importantă, cu două finale și noi șanse la medalii, iar pentru Fălticeni emoțiile vor fi cu atât mai mari, după ce Aissia Prisecariu va încerca să aducă încă o performanță de prestigiu înotului românesc.
Calificarea în finală vine la doar o zi după succesul remarcabil al Dariei Silișteanu, care și-a adăugat în palmares titlul european la 50 metri spate și a stabilit un nou record național.
Descoperă mai multe la FĂLTICENI ONLINE
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
