Corala „Învierea” a Catedralei „Învierea Domnului” din Fălticeni, dirijată de pr. Claudiu Hariuc, a participat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, la manifestările cultural-religioase organizate în Cipru, în perioada 15–20 octombrie 2026. Reprezentanții Fălticeniului au susținut concerte de muzică religioasă și folclorică pentru comunitățile de credincioși ciprioți și români și au vizitat importante așezăminte religioase și obiective culturale ale insulei.
Unul dintre momentele principale ale deplasării a avut loc vineri, 16 octombrie, în ajunul sărbătorii Sfântului Lazăr, ocrotitorul spiritual al orașului Larnaca. Corala fălticeneană a susținut un concert de muzică religioasă în fața credincioșilor ciprioți și români prezenți la eveniment, sub îndrumarea părintelui Alexandru Motrea, slujitor al comunității românești din zonă.
Concert la Mănăstirea Kikkos
Sâmbătă, 17 octombrie, membrii coralei au vizitat Mănăstirea Kikkos, unul dintre cele mai cunoscute așezăminte monahale din Cipru, la invitația ieromonahului Meletios Barbu, originar din județul Suceava. Cu binecuvântarea Arhiepiscopului Nechiforos, Mitropolitul de Kikkos, corala a susținut și aici un concert.
Cu prilejul vizitei, fălticenenii s-au închinat la icoana Maicii Domnului, atribuită tradițional Sfântului Evanghelist Luca, și au ajuns la mormântul arhiepiscopului Macarie al III-lea, primul președinte al Republicii Cipru, precum și la monumentul dedicat acestuia.
Sfânta Liturghie la biserica românească din zona Tamassos
Duminică, 18 octombrie, Corala „Învierea” a dat răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie oficiată la Biserica românească „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul”, din zona Tamassos. La slujbă au participat numeroși români stabiliți în Cipru, alături de pelerini veniți din zona Clujului.
După încheierea Sfintei Liturghii, membrii coralei au susținut un nou program artistic, cuprinzând cântece religioase și folclorice, dedicat credincioșilor români și ciprioți.
În ziua de 19 octombrie, programul a continuat cu vizitarea orașului Larnaca, a Bisericii „Sfântul Lazăr”, a Muzeului de Arhitectură și a falezei orașului. Deplasarea s-a încheiat marți, 20 octombrie, când corala a revenit la Fălticeni.
Repertoriul prezentat de Corala „Învierea” a cuprins cântări religioase, cântece patriotice și piese din folclorul românesc, toate interpretate pe patru voci. Programul a inclus cântece cu puternică încărcătură istorică și identitară, precum „Ultima noapte a lui Mihai Viteazul”, „Cât îi țara românească” și „Când a fost să moară Ștefan”, dar și îndrăgite piese populare, între care „La oglindă”, „Cântă cucu-n Bucovina” și „Iac-așa”. Prin diversitatea repertoriului, coraliștii au adus în fața publicului din Cipru atât muzica religioasă, cât și tradițiile și valorile culturale românești.
Sprijin pentru proiectul cultural-religios
La finalul acestei experiențe, reprezentanții coralei au transmis mulțumiri tinerilor Lucian și Mihaela, originari din Fălticeni și membri ai Parohiei Catedralei „Învierea Domnului”, stabiliți în prezent la Larnaca. Cei doi au fost alături de grup și au contribuit la buna desfășurare a activităților.
Mulțumiri au fost adresate, de asemenea, primarului municipiului Fălticeni, Gheorghe Cătălin Coman, și Consiliului Local pentru sprijinul acordat, preoților Catedralei „Învierea Domnului”, în frunte cu pr. paroh Ionuț Robert Suditu și pr. Ioan Argatu, firmei de transport Ceztrans, precum și membrilor coralei și colaboratorilor implicați în organizarea deplasării.
Descoperă mai multe la FĂLTICENI ONLINE
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.