Pompierii Detașamentului Fălticeni au intervenit, joi dimineață, pe raza localității Drăgușeni, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la semiremorca unui autotren. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat, iar încărcătura de europaleți era cuprinsă de flăcări.

Alarma a fost dată la ora 04:30, iar la fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Fălticeni.

Potrivit informațiilor transmise de ISU Suceava, incendiul se manifesta la întreaga semiremorcă a autotrenului, care transporta europaleți. Capul tractor fusese decuplat înainte de sosirea pompierilor.

În urma incendiului au ars aproximativ 700 de europaleți, precum și semiremorca autotrenului.

Cercetările pompierilor au indicat drept cauză probabilă producerea incendiului efectul termic generat în urma unei defecțiuni la sistemul de frânare al semiremorcii.


Descoperă mai multe la FĂLTICENI ONLINE

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la FĂLTICENI ONLINE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Descoperă mai multe la FĂLTICENI ONLINE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura