Dumitru Prunariu, Cetățean de Onoare al Fălticeniului: „O parte din ceea ce sunt își are începutul aici”
Primul și singurul român care a ajuns în spațiul cosmic, Dumitru-Dorin Prunariu, a primit oficial titlul de Cetățean de Onoare…
Orașul nostru. Zi de zi
Primul și singurul român care a ajuns în spațiul cosmic, Dumitru-Dorin Prunariu, a primit oficial titlul de Cetățean de Onoare…
Consiliul Local Fălticeni a aprobat, în ședința de miercuri, 26 august 2026, acordarea titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului…
Mihai Pânzaru PIM, actorul Gavril Pătru și preotul Vasile-Liviu Mihăilă au primit titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Fălticeni,…
Lucrările de modernizare a străzii Sucevei vor aduce o schimbare așteptată de mulți șoferi. Potrivit primarului municipiului Fălticeni, aproximativ 60%…
Unul dintre cele mai emoționante momente ale ediției din acest an a Zilelor Municipiului Fălticeni a fost, fără îndoială, festivitatea…
Substația de Ambulanță Fălticeni a intrat într-o nouă etapă de modernizare a serviciilor medicale de urgență, odată cu operaționalizarea a…
După ani în care a fost amenințată de degradare, Casa Tatos, una dintre clădirile-emblemă ale municipiului Fălticeni, și-a redeschis porțile…
Clădirea Primăriei Fălticeni, unul dintre primele proiecte din România finanțate prin PNRR pentru renovarea clădirilor publice Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice…
Sportivii și antrenorii locali au fost recompensați pentru rezultatele din 2025 La Fălticeni a avut loc vineri, 20 martie 2026,…
Casa de Ajutor Reciproc a Învățământului Fălticeni are, începând cu 9 martie 2026, un nou președinte. Profesoara Emilia Nemițanu a…