Substația de Ambulanță Fălticeni a intrat într-o nouă etapă de modernizare a serviciilor medicale de urgență, odată cu operaționalizarea a trei autosanitare noi, prezentate oficial miercuri, 24 iunie, în cadrul unui eveniment la care au participat reprezentanți ai Serviciului Județean de Ambulanță Suceava, autorităților județene și locale, Spitalul Municipal Fălticeni, precum și personalul substației. Preoții Adrian Brădățanu și Bogdan Apostol au oficiat o scurtă slujbă religioasă de sfințire a noilor ambulanțe.
Cele trei autospeciale – două ambulanțe de tip B2, cu tracțiune integrală, și o ambulanță de tip C2, destinată intervențiilor medicale complexe – vor deservi o zonă cu aproape 160.000 de locuitori, inclusiv comunități aflate la 40-45 de kilometri de municipiul Fălticeni.
Ambulanțe cu tehnologie medicală de ultimă generație
Managerul Serviciului Județean de Ambulanță Suceava, Mihaela Ianovici, a subliniat că investiția reprezintă mai mult decât o simplă înnoire a parcului auto, fiind un pas important pentru creșterea calității intervențiilor medicale de urgență.
Cele două ambulanțe Volkswagen Crafter B2, echipate cu tracțiune integrală, sunt adaptate condițiilor dificile de acces din județ și permit intervenții rapide în orice anotimp. Pentru prima dată în județul Suceava, autosanitarele sunt dotate cu sisteme automate de resuscitare cardio-respiratorie și sisteme video de telemedicină, care permit transmiterea în timp real a datelor medicale către specialiști și oferirea unui sprijin medical suplimentar chiar în timpul transportului pacientului.
Un element deosebit îl reprezintă ambulanța de tip C2, care funcționează practic ca un spital mobil. Având în vedere că Substația Fălticeni asigură linie de gardă cu medic, aceasta este dotată cu ventilator mecanic, defibrilator de ultimă generație și un sistem portabil ECHO FAST, utilizat pentru identificarea rapidă a hemoragiilor interne și a leziunilor grave în cazul pacienților politraumatizați.
„În medicina de urgență fiecare minut contează, iar aceste ambulanțe moderne reprezintă un sprijin vital pentru salvarea de vieți omenești”, a transmis managerul SAJ Suceava.
Recunoaștere pentru echipajele de ambulanță și promisiuni pentru modernizarea sediului
Prezent la eveniment, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a evidențiat rolul esențial al substației din Fălticeni, una dintre cele două unități din județ care asigură permanent linie de gardă cu medic.
Acesta le-a mulțumit celor peste 40 de angajați ai substației pentru activitatea desfășurată zi și noapte, în condiții adesea dificile, și a anunțat că, împreună cu administrația locală, va susține modernizarea sediului Substației de Ambulanță Fălticeni. Totodată, a precizat că va continua demersurile la nivel guvernamental pentru deblocarea posibilității de angajare de personal suplimentar în cadrul serviciilor de ambulanță.
Primarul Cătălin Coman, a apreciat implicarea conducerii Consiliului Județean Suceava în alocarea acestor autosanitare către Fălticeni și a evidențiat profesionalismul colectivului local al serviciului de ambulanță.
Edilul a anunțat că, începând de anul viitor, sediul Substației de Ambulanță Fălticeni va intra într-un amplu proces de reabilitare, investiție menită să ofere condiții mai bune de lucru personalului medical și auxiliar.
Prin această investiție, capacitatea de răspuns a echipajelor de ambulanță din zona Fălticeni este consolidată semnificativ, iar locuitorii din municipiu și din localitățile învecinate vor beneficia de intervenții mai rapide și de servicii medicale de urgență realizate cu ajutorul unor echipamente de ultimă generație.
Descoperă mai multe la FOnline
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.