Furnizarea apei este întreruptă luni, 13.11.2023, între orele 08:30 - 15:00, pentru remedierea unei defecțiuni pe strada Nufărului. Străzi afectate: Horticolei (parțial), Spicului, Nufărului, Doboșari.

Un incendiu de amploare a izbucnit în această după-amiază pe raza comunei Berchișești.

Mai multe echipaje de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Bucovina” Suceava au fost trimise la fața locului, În sprijin au venit și serviciile voluntare din zonă, inclusiv pompierii voluntarii din Cornu Luncii.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, lt. Alin Găleată, focul a cuprins două locuințe, cu anexele aferente, din aceeași gospodărie. Suprafața afectată a fost estimată la peste 600 de metri pătrați.

Cel puțin șapte autospeciale de stingere au fost mobilizate la fața locului.

Focul s-a propagat datorită vântului puternic.

Pompierii au reușit să localizeze incendiul.

Incendiul a izbucnit, ipoteză luată în calcul, dintr-o anexă gospodărească, cel mai probabil din cauza efectului termic al curentului electric, generat de un cablu (electric) defect sau deteriorat, a precizat lt. Alin Găleată.

Știre în curs de actualizare…

Vezi mai multe imagini în galeria foto – Fălticeni Online

About Author

ByB.P.