Home National Acorduri-cadru pentru furnizarea a 476 de autospeciale de stingere a incendiilor în România

Acorduri-cadru pentru furnizarea a 476 de autospeciale de stingere a incendiilor în România

by A.S.
0 comment

În cadrul conferinței de deschidere a proiectului VIZIUNE 2020, marţi, 15 iunie 2021, au fost semnate acordurile-cadru privind furnizarea de autospeciale de stingere a incendiilor.

În baza celor două acorduri-cadru, în valoare totală estimată de aproximativ 158 de milioane Euro, vor fi încheiate contracte subsecvente pentru furnizarea a 276 autospeciale de stingere cu capacitatea de 4.000 de litri, respectiv 200 autospeciale de stingere cu capacitatea de 10.000 de litri.

Autospecialele vor fi achiziționate prin proiectul VIZIUNE 2020, finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare, a cărui valoare este de aproximativ 682 milioane euro.

Mijloacele tehnice vor fi destinate intervenției pentru stingerea incendiilor în mediul urban și rural, care necesită cantități însemnate de substanțe stingătoare, punându-se accentul pe deplasarea rapidă, realizarea în timp scurt a dispozitivului de intervenție și utilizarea apei cu randament de stingere ridicat.

Prin implementarea proiectului se asigură îmbunătățirea nivelului de dotare, înlocuirea autospecialelor cu durata normată de exploatare depășită și acoperirea deficitului.

Potrivit şefului Departamentului pentru Situații de Urgență, secretarul de stat Raed Arafat, peste 40% din autospecialele pentru stingerea incendiilor au vechime mai mare de 25 de ani. „Este prima dată când se face o astfel de investiție, cu o astfel de sumă și o astfel de abordare”, a spus dr. Raed Arafat.

La conferinţa de deschidere a proiectului VIZIUNE 2020 au participat Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, și Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea.

You may also like

Fălticeni Online

Știri locale, regionale și naționale. Evenimente culturale și sportive. Foto și video reportaje.

Proiect editorial personal şi independent.

Rulează videoul

Ultimele postări

@2022 – All Right Reserved. Fălticeni Online

%d blogeri au apreciat:
98450705