Duminică, 27 iunie, pe pagina dedicată campaniei “Împreună pentru Daria!” au fost publicate informații de ultimă oră despre situația fetiței. Copilul a ajuns deja în Italia.
“Micuta Daria a ajuns aseară la spitalul Bambino Gesu din Roma, Italia. Este deja internată și așteaptă rezultatele analizelor! În următoarele 24 de ore vor ști exact ce urmează, operație sau tratament, în funcție de gravitatea bolii. Vă mulțumim în numele Dariei- Maria pentru dărnicia de care ați dat dovadă. Suntem siguri ca medicii fac tot posibilul să o ajute, de aceea, haideți să încercăm și noi să o ajutăm pe cât posibil.”
Daria-Maria Vacariu este copilul unei tinere familii din Fălticeni, pe care soarta îl obligă să ducă o luptă grea.
La vârsta de doar 2 anișori a fost diagnosticată cu leucemie acută mieloblastică.
Un transplant, efectuat într-o clinică din străinătate, îi poate salva viața. Costurile tratamentului sunt foarte mari, peste posibilitățile familei.
Dacă doriți să o ajutați pe Daria, o puteți face donând! Orice donatie înseamnă o șansa în plus pentru acest copil!
Puteți dona în unul din conturile de mai jos, deschise la Banca Trasilvania, unde titular este tatăl Dariei
Titular cont : VACARIU CONSTANTIN
EURO: RO76BTRLEURCRT0256513501RON:
RO29BTRLRONCRT0256513501
LIRE : RO34BTRLGBPCRT0256513501
BT PAY: +40746880973
Adăugați la detalii transfer: “Donație Daria Vacariu”
Campania de donații este susținută de numeroase persoane din țară și din străinătate, pe internet dar și în spațiul public (urne mobile), din mediul privat, de la nivelul administrației locale.
Între cei implicați activ în acest demes se numără, așa cum am menționat în precedentul articol, preotul Alexandru Lungu de la Aşezământul de bătrâni „Sfântul Apostol Andrei” din Fălticeni, care încearcă să mobilizeze comunitatea pentru susținerea Dariei.
