Sfântul Ilie, cunoscutul prooroc al Vechiului Testament, serbat de Biserică în fiecare an la 20 iulie, a inspirat unul dintre cele mai complexe personaje ale mitologiei populare româneşti.
Sântilie este personajul care, în tradiţia populară, se află într-un car ceresc şi poate provoca tunete, trăsnete, ploi torenţiale, precum şi incendii. El leagă şi dezleagă ploile, hotărăşte unde şi când să bată grindina.
Se spune despre Sântilie că a făcut unele fapte mai rele, la îndemnul „celui rău“, dar aceste păcate au fost apoi ispăşite, astfel că Dumnezeu l-a iertat, fiind urcat la cer într-un car cu roţi de foc, tras de cai albi, înaripaţi. În cer, Sântilie cutreieră norii, fulgeră şi trăsneşte dracii cu biciul său de foc, pentru a-i pedepsi pentru răul pe care i l-au pricinuit.
De Sântilie, ziua de hram a Fălticeniului
Biserica actuală, cu hramul „Sfântul Proroc Ilie”, a fost construită între anii 1842-1849, alături de locul fostei biserici din lemn (al cărei altar se află în partea de sud).
Aceasta a fost desfăcută şi transportată în satul Orţăşti (județul Neamţ), unde, mai târziu, a fost mistuită de flăcări.

Biserica veche din lemn a fost construită din stejarii tăiaţi chiar pe locul unde se află biserica, în jurul anului 1765, ctitori fiind monahul Calistru Stamati şi Angheluţa Tudosca, proprietară în Stănigeni.
Numele lui Calistru Stamati, ca fondator al bisericii, este pomenit într-o însemnare pe un Triod tipărit la Râmnic, în 1781, precum şi într-un Penticostar tipărit la Bucureşti în 1768, dăruit ”bisericii din târgul Şomuzului, care este din nou făcută de părintele Stamati”.
Hramul bisericii coincide cu hramul Fălticeniului, prăznuirea Sfântului Ilie, ziua de 20 iulie.

Peste 142.000 de români îşi serbează onomastica
Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, numărul românilor care îşi sărbătoresc onomastica cu ocazia sărbătorii Sfântului Ilie, pe data de 20 iulie 2021, este de 142.087 persoane.
În rândul bărbaţilor, numele Ilie este purtat de 93.366 de persoane, iar în rândul femeilor cel mai popular nume este Ilinca, purtat de 23.627 persoane.
Iată cum se prezintă statistica:
Bărbaţi: Eliade – 247, Elias – 4.386, Elie – 36, Elis – 838, Ilia – 372, Ilie – 93.366, Iliev – 3, Ilieş – 86, Iliuş – 15, Iliuţă – 3.451, Lică – 2.044.
Femei: Eliana – 1.173, Elis – 549, Ilia – 151, Iliana – 3.457, Ilinca – 23.627, Ilincuţa – 88, Iliuţa – 391, Lia – 6.174, Lica – 1.633.