Home ACTUALITATE Proiect de prevenire a bullying-ului şi a cyberbullying-ului în școlile sucevene

Proiect de prevenire a bullying-ului şi a cyberbullying-ului în școlile sucevene

by Fălticeni Online
0 comment

Centrul de Tineret al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Suceava a organizat, în perioada 16-17 august 2021, ateliere de formare în cadrul Proiectului ”Fără bullying se poate!”. Astfel, 18 tineri liceeni au devenit ambasadori ai prevenirii bullyingului și cyberbullyingului în școlile sucevene

Psihologi, polițiști, voluntari, profesori și sociologi au format o echipă multidisciplinară și interstituțională de intervenție formativă a tinerilor liceeni în prevenirea, gestionarea și combaterea bullyingului și cyberbullyingului prin: definirea comportamentelor de bullying, a cauzelor și consecințelor acestora, prin mecanisme normative și legislative de intervenție preventivă.

Proiectul ”Fără Bullying se poate!” este finanțat de către Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Suceava și beneficiază de sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, a Colegiului Național „Petru Rareș” Suceava și a Clubului de educație juridică Lawspective sub coordonarea doamnei profesor Laura Salciuc.

Bullyingul are fețe ascunse și se manifestă sub numeroase forme de comportament menite să provoace suferință. Adolescenții implicați în cazurile de bullying sunt mai predispuși la absenteism și abandon școlar, rezultate școlare scăzute, au simptome ale depresiei și anxietate, au un nivel redus de încredere  și stimă de sine iar în unele cazuri își pierd interesul pentru orice activități. Începutul anului școlar 2021-2022 va marca debutul activităților de prevenire a bullyingului și cyberbullyingului în școli desfășurate în cadrul Proiectului ”Fără bullying se poate!” și susținute de echipe mixte de specialiști și elevi – formatori.

„Pentru că, adeseori, agresiunile de tip bullying fac obiectul unor cauze penale cu minori, cred că este importantă informarea acestora cu privire la modul în care se expune agresorul când decide să adopte un astfel de comportament și opțiunile pe care le are, din punct de vedere legal, victima. Pentru că, am credința că odată informați, copiii sunt pregătiți să recunoască, să prevină și să combată acest fenomen.” (Corina DUMITRAȘ – voluntar Vedemjust)

„Asigurarea unui mediu școlar sigur, protejat de diferitele forme de manifestare a criminalității, prevenirea delincvenței juvenile și a victimizării minorilor sunt priorități de acțiune ale Poliției Române de peste un deceniu. Bullyingul, în lipsa unor măsuri de prevenire și corecție,  poate fi un factor cvasipredictor al violenței și delincvenței juvenile. În acest context intervenția preventivă este necesară, iar atunci când există tineri dornici să producă schimbare, aceștia îi pot ajuta pe alți tineri să-și definească preocupările, să caute soluții eficiente prin schimbul reciproc de informații și experiențe și pot demonstra, prin exemplul propriu, o atitudine ce promovează comportamente prosociale, nonviolente.” (comisar de poliție Ileana IACOB)

„Activitățile pe care le vor desfășura acești ambasadori ai prevenirii bullyingului și cyberbullyingului în școli urmăresc să promoveze empatia, toleranța, acceptarea, să crească reziliența tinerilor cu scopul de a facilita un climat securizant în mediul școlar.”(profesor CNPR Laura SALCIUC)

„Am ales să participăm la organizarea proiectului ”Fără bullying se poate” deoarece conștientizăm nevoia unor discuții pe această temă și considerăm că inițiativa reprezintă un prim pas în combaterea acestui fenmen. Bullyingul există de foarte mult timp și reprezintă o problemă la nivel mondial. De aceea, noi am decis să ne implicăm în informarea comunității din care facem parte cu privire la tot ceea ce înseamnă bullyingul, atât în viața reală cât și în mediul online.

Ne-a făcut o deosebită plăcere să punem bazele a două zile fructuoase de training pentru cei interesați alături de Direcția Județeană petru Sport și Tineret Suceava și Inspectoratul de Poliție Județean Suceava. Suntem convinse că informațiile prezentate de specialiști au fost utile participanților și așteptăm cu nerăbdare să ducem proiectul la un alt nivel.”  (eleve CNPR Diana GHEORGHE și Bianca ONOFREI – Clubul de educație juridică Lawspective)

You may also like

Fălticeni Online

Știri locale, regionale și naționale. Evenimente culturale și sportive. Foto și video reportaje.

Rulează videoul

Ultimele postări

@2022 – All Right Reserved. Fălticeni Online

%d blogeri au apreciat:
98450705