Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, alături de echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță și IPJ Suceava, au intervenit în după-amiaza zilei de duminică, 10 octombrie, pentru salvarea mai multor persoane care au ajuns în postura de victime a unor evenimente rutiere, produse în județul Suceava.
Accidentele au avut loc în interval de numai câteva ore.
După ora 14, un accident rutier s-a produs între două autoturisme, pe Drumul European 85, între localitățile Pătrăuți și Dărmănești.
Au intervenit pompierii militari cu o autoutilitară pentru descarcerare, o autospecială cu apă și spumă și două ambulanțe SMURD, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
La fața locului au fost identificate patru victime, una dintre acestea fiind în stare de inconștiență.
În ciuda eforturilor depuse de pompierii paramedici și de cadrele medicale aflate la fața locului, persoana inconștienă și-a pierdut viața. Celelalte trei victime au fost ajuns la Unitatea de primiri Urgențe a Spitalului Județean Suceava, cu diferite traumatisme, ne-a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, locotenentul Alin Găleată.
În jurul orei 17.15, pe Drumul Comunal 66 dintre Verești și Corocăești a avut loc un grav eveniment rutier soldat cu trei persoane rănite dintre care una inconștientă, pentru care, după aplicarea manevrelor de resuscitare, a fost declarat decesul.
Din primele verificări ale polițiștilor s-a constatat că, un tânăr în vârstă de 21 de ani, în timp ce conducea o motocicletă, a intrat în coliziune cu remorca unui tractor care intra pe un drum lateral.
Pe motocicletă, alături de conducătorul acesteia, care a decedat în urma evenimentului rutier, se mai aflau o tânără și un bărbat în vârstă de 28 de ani. Aceștia din urmă au suferit leziuni și au fost transportați la spital pentru a primi îngrijiri de specialitate.
Polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală sub spectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
În urma verificării în bazele de date s-a constatat că șeferul motociletei nu poseda nici permis de conducere, astfel încât cercetările au fost extinse și la săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, comisarul de poliție Ionuț Epureanu.
După ora 18, un accident rutier s-a produs și în zona Fălticeni, pe raza satului Manolea, comuna Forăști.
Au fost implicate un autoturism și o autoutilitară.
La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului de Pompieri Fălticeni cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2.
Trei persoane au fost rănite în urma evenimentului, una dintre acestea fiind găsită încarcerată.
O persoană, în de aproximativ 55 de ani, a fost preluată de echipajul SMURD și transportată la spital. Celelalte două persoane nu au necesitat îngrijiri medicale.
