Home ACTUALITATERegional Incendiu cu pagube importante într-o gospodărie din Ilișești. Intervenția pompierilor a durat aproape cinci ore

Incendiu cu pagube importante într-o gospodărie din Ilișești. Intervenția pompierilor a durat aproape cinci ore

by A.S.
0 comment

Duminică, 24 octombrie, militarii Detașamentului de Pompieri Suceava și ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Ilișești, Bălăceana, Ciprian Porumbescu și Cornu Luncii, au intervenit cu nouă autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Ilișești, ne-a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, locotenentul Alin Găleată.

Potrivit sursei citate, incendiul a fost observat și anunțat cu întârziere, la ora 15.18, astfel încât, la sosirea pompierilor militari ardeau generalizat anexele gospodărești.

De asemenea, vântul puternic a favorizat extinderea flăcărilor și la casa de locuit, existând pericolul de propagare la o locuință învecinată.

Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor proprietarei,  în vârstă de 49 de ani, care a suferit un atac de panică. Ulterior, femeia a refuzat transportul la spital.

Au ars anexele gospodărești (garajul și magazia), construite din lemn și acoperite cu tablă, pe o suprafață de aproximativ 170 de metri pătrați. Au mai ars casa de locuit, construită din lemn și BCA, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, bucătăria de vară, pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați, și un autoturism. În incendiu au pierit în jur de 300 de prepelițe.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un conductor electric defect sau deteriorat.

Incendiul a fost lichidat în această seară, la ora 21.00.

Sursa foto-video: ISU Suceava

You may also like

Fălticeni Online

Știri locale, regionale și naționale. Evenimente culturale și sportive. Foto și video reportaje.

Proiect editorial personal şi independent.

Rulează videoul

Ultimele postări

@2022 – All Right Reserved. Fălticeni Online

%d blogeri au apreciat:
98450705