Home Local Clădirea vechiului spital din Fălticeni va fi demolată

Clădirea vechiului spital din Fălticeni va fi demolată

by A.S.
0 comment

Încep lucrările de sistematizare în zona noului spital din Fălticeni.

Aceste intervenții presupun, în primul rând, demolarea vechii clădiri de pe strada Mihai Eminescu, o clădire dată în funcțiune în anul 1860.

La sfârșitul acestei săptămâni au fost derulate activitățile specifice organizării de șantier. În curtea spitalului au fost aduse și utilaje folosite la demolare, ceea ce ne arată că este doar o chestiune de câteva zile în care vechea clădire va fi pusă la pământ.

Așa cum era de așteptat, opiniile fălticenenilor sunt împărțite atunci când vine vorba de soarta acestei clădiri. Cei mai mulți acceptă demolarea în perpsectiva amenajării unor facilități pentru buna desfășurare a activității noului spital, însă sunt și voci care susțin că vechimea clădirii ar trebui să primeze, iar edificiul să fie salvat.

Pe lângă sistematizarea spațiilor din jurul Spitalului Municipal Fălticeni, în zonă sunt programate și alte investiții: modernizarea Parcului Prefecturii (în cadrul unui proiect cu finanțare europeană – proiect aflat în derulare) și semaforizarea intersecției.

GALERIE FOTO – FĂLTICENI ONLINE

Spitalul “Stamati” din Fălticeni

Spitalul, ridicat de protoiereul Iftime Stamati în 1851 și terminat în 1860.

Paraclisul din mijloc avea preot care slujea. A fost transformat în sală de așteptare de dr. Gabriel Tatos, în 1927.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost construit etajul.

În fața spitalului a fost amplasat bustul doctorului Gabriel Tatos, realizat de sculptorul ieșean Richard Hette.

Sursa: Eugen Dimitriu

You may also like

Fălticeni Online

Știri locale, regionale și naționale. Evenimente culturale și sportive. Foto și video reportaje.

Proiect editorial personal şi independent.

Rulează videoul

Ultimele postări

@2022 – All Right Reserved. Fălticeni Online

%d blogeri au apreciat:
98450705