Derbiul județean dintre Șomuz Fălticeni și Bucovina Rădăuți s-a încheiat cu o înfrângere usturătoare suferită de echipa din Fălticeni.
Rădăuțiul s-a impus cu 5-0 pe Stadionul “Constantin Jamaischi”.
A fost cea mai slabă prestație din acest sezon a jucătorilor pregătiți de Iulian Ionesi.
În urma acestui rezultat, Șomuz părăsește zona părăsește zona play-off, ajungând pe locul 6 (după 8 etape), la egalitate de puncte însă cu Ceahlăul Piatra Neamț și Știința Miroslava, echipe pe care fălticenenii le vor întâlni în deplasare în ultimele două meciuri oficiale din acest an.
Rezultatul de sâmbătă, 20 noiembrie a produs multă supărare, însă urmează cele două dueluri de foc de la finalul sezonului de toamnă în care jucătorii mai pot spăla rușinea acestei înfrângeri
.
Un lucru este clar, etapa a 13-a a fost până acum una cu ghinion pentru Șomuz. În cele patru sezoane de Liga a 3-a, Șomuz a câștigat un singur punct în meciurile disputate în etapa cu numărul 13 (pe teren propriu), în rest doar înfrângeri. Rădăuțiul a câștigat la Fălticeni și în primul sezon la acest nivel, tot în etapa a 13-a, unicul gol fiind marcat atunci de Iulian Ionesi.
GALERIE FOTO – FĂLTICENI ONLINE
Șomuz Fălticeni – Bucovina Rădăuți 0-5 (0-2)
Marcatori: Ionel Stoian (30, 51), Radu Ungurianu (39), Bogdan Forizs (55), Gabriel Ichim (90+1)
Șomuz: Puianu I. – Cîrstean G., Nistor M., Gomes O. (46 Dănilă V.), Ciobanu R. (83 Ciobanu E.), Bejenar D. (46 Străjeriu I.), Sahru A. (52 Ionesi I.), Vitu V., Alecsandru A., Afkir T. (27 Padovei V.), Antonesei F. Rezerve neutilizate: Malac O., Irimescu A., Pitic Al, Ailenei F. Antrenor: Iulian Ionesi.
Bucovina: Butnariu – Șpac (71 Ichim), Coajă, Mateciuc, Forizs, Sumanariu (67 Sahlean), Stoian (58 Căruță), Ungurianu, Coroamă C., Stroe (71 Rusu), Florescu. Rezerve neutilizate: Udeanu, Plămadă I., Coroamă I., Popa C. Antrenor: Ionuț Plămadă.
Jucători avertizați – CG: Gomes O (7), Bejenar (37), Nistor (83) / Ungurianu (40)
Arbitri:
La centru – Mihuleac Gabriel (Iaşi)
Asistent 1: Dută George Bogdan (Bacău)
A2: Melinte Ionut (Iaşi)
Observatori: Luca Valentin (Botoşani) și Vamanu Vasile (Bacău)
Rezultatele etapei a 13-a
Dante Botoşani – CSM Ceahlăul Piatra Neamţ 0-0
Huşana Huşi – CSM Bacău 3-0
Foresta Suceava – Sporting Juniorul Vaslui 2-1
Ştiinţa Miroslava – CSM Paşcani 2-1
Şomuz Fălticeni – Bucovina Rădăuţi 0-5
Clasament:
1. | CS Dante Botoşani | 13 | 9 | 3 | 1 | 19-6 | 13 | 30 |
2. | ACS Foresta Suceava | 13 | 8 | 2 | 3 | 20-15 | 5 | 26 |
3. | CSM Bucovina Rădăuţi | 13 | 6 | 3 | 4 | 16-17 | -1 | 21 |
4. | ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ | 13 | 5 | 4 | 4 | 19-11 | 8 | 19 |
5. | CS Ştiinţa Miroslava | 13 | 5 | 4 | 4 | 15-13 | 2 | 19 |
6. | ACS Şomuz Fălticeni | 13 | 5 | 4 | 4 | 14-16 | -2 | 19 |
7. | ACS Huşana Huşi | 13 | 5 | 3 | 5 | 12-13 | -1 | 18 |
8. | CS Sporting Juniorul Vaslui | 13 | 3 | 4 | 6 | 14-15 | -1 | 13 |
9. | CSM Bacău | 13 | 3 | 3 | 7 | 12-20 | -8 | 12 |
10. | CSM Paşcani | 13 | 0 | 2 | 11 | 12-27 | -15 | 2 |